joi, 18 octombrie 2012

Acatistul Maicii Domnului la icoana Sporirea Minţii

Condacul 1:

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei cerului și a pământului, celei ce întregii lumi vindecarea duhovnicească îi dăruiește, cântare de mulțumire îi aducem pentru comoara dumnezeiască ce ne-a dăruit-o, făcătoarea de minuni a ei icoană, numită „Sporirea minții”, cu care îngrădiți fiind, cu luminoasă bucurie slăvim și cu dragoste glăsuim: Bucură-Te, Crăiasa preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!

Icosul 1:
Îngerul vestitor în cetatea Nazaret a fost trimis către Preacurata Pruncă Maria, ca să-i grăiască: Bucură-Te!
Iar Preacurata, auzind a arhanghelului bună vestire, în smerenia inimii ei, așa i-a răspuns: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Atunci Dumnezeu-Cuvântul în pântecele ei S-a întrupat. Iar noi, păcătoșii, pe Maica lui Hristos Dumnezeul nostru cu evlavie cinstind-o, așa cum îngerul ne-a învățat, cu smerenie să-i cântăm Celei pline de har:
Bucură-Te, ceea ce ești binecuvântată între femei;
Bucură-Te, ceea ce de la Domnul har ai aflat;
Bucură-Te, cea adumbrită de puterea Celui Preaînalt ;
Bucură-Te, ceea ce de Duhul Sfânt ai fost sfințită;
Bucură-Te, roaba credincioasă a Domnului;
Bucură-Te, Pruncă de Dumnezeu aleasă;
Bucură-Te, ceea ce pe Mântuitorul lumii ai născut;
Bucură-Te, Maica Luminii, ceea ce pe toți îi luminezi;
Bucură-Te, ceea ce întreci mintea celor înțelepți;
Bucură-Te, ceea ce rosturile credincioșilor le deslușești;
Bucură-Te, Împărăteasa cerului și a pământului;
Bucură-Te, că pe tine te fericesc toate neamurile;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 2:
Văzând, Preaneprihănită, dorirea poporului celui nou, pe binevestitorul evanghelicelor taine, Apostolul Luca, l-ai blagoslovit, preacurat chipul tău să-l zugrăvească și, privind la acesta, cu putere ai grăit: Cu acest chip zugrăvit vor fi harul meu și puterea. De aceea, în fața sfintelor tale icoane, cu care întreaga lume creștină ai împodobit, cu evlavie ne închinăm și, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru tine Îi cântăm Aliluia!


Icosul 2:
Ceea ce cereasca înțelepciune o deslușești, Fecioară Preacurată, tuturor credincioșilor ai binevoit a le descoperi că în lume lucrează voia lui Dumnezeu, bună, bineplăcută și desăvârșită, care depășește orice minte. Caută spre noi, Născătoare de Dumnezeu atotlăudată și cu lumina adevărului luminează-ne, mângâie-ne ca o Maică, pe calea cea dreaptă ne călăuzește, ca astfel să-ți strigăm, cei ce ne rugăm ție:
Bucură-Te, ceea ce pe Hristos, puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu o ai nascut;
Bucură-Te, ceea ce pe Dumnezeu cu cu omul L-ai unit;
Bucură-Te, ceea ce sufletele noastre cu lumina minții le luminezi;
Bucură-Te, vas negrăit al slavei lui Dumnezeu;
Bucură-Te, începătoare a cinstirii sfintelor icoane;
Bucură-Te, dătătoarea comorilor duhovnicești;
Bucură-Te, ceea ce sfintelor tale icoane har le dăruiești;
Bucură-Te, căci privind la icoanele tale, ție ne închinăm;
Bucură-Te, ceea ce prin sfintele tale icoane întregii lumi vindecări dăruiești;
Bucură-Te, ceea ce mințile și inimile noastre la cer le ridici;
Bucură-Te, ceea ce întreaga zidire cu raza harului tău ai luminat;
Bucură-Te, ceea ce împreună cu Fiul tău Dumnezeu de-a pururi împărățești;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 3:
Adumbriți fiind de puterea harului, niște creștini evlavioși în cetatea Nazaretului au ajuns și acolo casa Născătoarei de Dumnezeu au aflat, unde Preacurata s-a născut și bunăvestirea arhanghelului a primit, și au mutat Sfânta Casă în pământul Italiei, în orașul Loreto. Până în zilele noastre, în catul de sus al Sfintei case icoana Născătoarei de Dumnezeu, din lemn făurită, se păstrează, pe care cereștile puteri îngerești nevăzut o înconjoară și cu cucernicie o cinstesc, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 3:
Milostivire de maică având spre tot neamul creștinesc, toate colțurile lumii le chemi la mântuire, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, de aceea în casa ta felurite neamuri din multe țări sosesc și în fața icoanei tale își mărturisesc păcatele. De aceea, de la răsărit și până la apus icoana ta se slăvește și credincioșii izbăviți de boli, de dureri și de necazuri mulțumire îți aduc, strigând către tine:
Bucură-Te, casa pe care Înțelepciunea lui Dumnezeu Sieși și-a zidit;
Bucură-Te, cetate dumnezeiască, ce din mica cetate a Nazaretului ai venit;
Bucură-Te, ceea ce prin nașterea ta casa lui Dumnezeu ai luminat;
Bucură-Te, Pruncă, mai înaltă decât Sfânta Sfintelor;
Bucură-Te, ceea ce cu dumnezeiescul Prunc De-dinainte-de-veci în Nazaret ai sosit;
Bucură-Te, ceea ce tainei mântuirii neamului omenesc ai slujit;
Bucură-Te, scara, pe care de la pământ la cer ne suim;
Bucură-Te, minunat acoperământ al întregii lumi;
Bucură-Te, căci cu credință preacuratului tău chip zugrăvit ne închinăm;
Bucură-Te, căci de la el daruri pline de har pentru mântuirea sufletelor noastre luăm;
Bucură-Te, ceea ce semne minunate prin icoanele tale săvârșești;
Bucură-Te, puternică apărătoare a neamului creștinesc;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 4:
Un oarecare zugrav de urgia unei boli cumplite fiind stăpânit și la tulburarea mintii ajungând, de la doctorii pamântești nici un folos nu a aflat. Atunci Preacurata Născătoare bolnavului i s-a arătat și să-i zugrăvească icoana, care sfințește casa ei din orașul Loreto i-a poruncit. Acestea împlinind, zugravul s-a vindecat și, din acea zi, icoana pictată „Sporirea mintii” a numit-o, cântând în fața ei cântare de laudă lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 4:
Creștinii din țara Rusiei auzind că, spre bucuria și mângâierea lor, Preacurata Născătoare să le dea icoana sa numită „Sporirea mintii” a binevoit, cu multe chipuri ale ei bisericile și casele și-au împodobit, de la care mulțime de semne negrăite și minuni din belșug se săvârșeau pentru toți cei ce cu credință se apropiau și îi cântau Preabinecuvântatei Născătoare așa:
Bucură-Te, ceea ce cinstita icoană a chipului tău spre mângâiere și sfințire ne-ai dăruit;
Bucură-Te, ceea ce durerile sufletești și trupești cu icoana ta grabnic le tămăduiești;
Bucură-Te, ceea ce pământul Rusiei cu acoperământul milostivirii tale l-ai adumbrit;
Bucură-Te, ceea ce pe iubitorii și cinstitorii icoanei tale de toate necazurile îi izbăvești;
Bucură-Te, ceea ce în chip nevăzut, împreună cu sfintele tale icoane, în casele noastre pătrunzi;
Bucură-Te, ceea ce binecuvântare și bucurie astfel ne dăruiești;
Bucură-Te, ceea ce pe cei părăsiți de doctori în preaputernicele tale brațe îi primești;
Bucură-Te, vindecătoare a celor ce mințile, din pricina bolii, și-au rătăcit;
Bucură-Te, nădejdea celor fără de nădejde;
Bucură-Te, luminarea cugetelor noastre;
Bucură-Te, oglinda curată a cunoștinței adevărului;
Bucură-Te, căci de la răsărit până la apus numele tău se fericește;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 5:
Asemeni unei stele călăuzite de Dumnezeu s-a arătat icoana ta, Maică a Domnului: țara Rusiei și orașele ei le sfințește, pe cei aflați în întunericul neștiinței cu lumina cunoștinței dumnezeiești îi luminează, mintea noastră cea întunecată de păcate o limpezește, pe cei rătăciți pe calea poruncilor Fiului tău și Dumnezeu îi îndrumă, Căruia spre mulțumire Îi cântăm: Aliluia!


Icosul 5:
Văzând comoara dumnezeiască, icoana minunată a Maicii Domnului, către aceasta cu sârguință să alergăm, pentru ca în neputințe vindecare, în mâhniri mângâiere, în necazuri izbăvire să primim și cu bucurie să-i cântăm Apărătoarei noastre:
Bucură-Te, ceea ce cu ivirea icoanei tale pe credincioși i-ai luminat;
Bucură-Te, căci prin tine Soarele Dreptății, Dumnezeul nostru în întuneric a strălucit;
Bucură-Te, Maica a Luminii Minții, care au harul întreaga lume ai luminat-o;
Bucură-Te, ceea ce cu zorile harului ne înțelepțești;
Bucură-Te, ceea ce cu lumina ta întunericul neștiinței noastre îl risipești;
Bucură-Te, Fecioară, căci prin tine lumina cunoștinței dumnezeiești tuturor le-a strălucit;
Bucură-Te, candelă nestinsă, ceea ce flacăra credinței o aprinzi;
Bucură-Te, ceea ce calea virtuților o deslușești;
Bucură-Te, izvorul sfințeniei;
Bucură-Te, puternica noastră Apărătoare de necazuri și de urgii;
Bucură-Te, făclie neostoită a iubirii dumnezeiești;
Bucură-Te, ceea ce prin strălucirea minunilor tale primăvara mântuirii o binevestești;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 6:
Întreaga lume propovăduiește milostivirea ta, o, Maică a Domnului nostru, căci în toate orașele și satele de pe pământul Rusiei icoana ta, cea numita „Sporirea minții” cu raze de minuni strălucește, luminând sufletele noastre cu lumina harului dumnezeiesc și îndemnându-ne să-I cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit: Aliluia!


Icosul 6:
Strălucit-a în cinstita ta icoană, Preacurată, lumina mântuirii celor rătăciți în bezna păcatelor și a patimilor și toți cei ce cu credință și evlavie se roagă în fața ei grabnic ajutor primesc. Întunecimea minților noastre cu lumina ta risipește-o, Atotlăudată, și dă-le să vadă lumina cea adevărată tuturor celor ce cu dragoste îți cântă așa:
Bucură-Te, stea neapusă, ceea ce Soarele dreptății în lume l-ai adus;
Bucură-Te, Maica Luminii celei adevărate, care luminează sufletele credincioșilor;
Bucură-Te, povățuitoarea învățăturii celei pline de har;
Bucură-Te, ceea ce cu luminosul tău acoperământ mintea noastră tulbure o luminezi;
Bucură-Te, zare neînserată, ce risipești pâcla păcatelor noastre;
Bucură-Te, ceea ce ne izbăvești de întuneric și de veșnicele cazne;
Bucură-Te, ceea ce de cursele vrăjmașilor ne slobozești;
Bucură-Te, ceea ce nebunia lumii acesteia o biruiești;
Bucură-Te, doborârea învățăturilor stricătoare de suflet;
Bucură-Te, dăruitoarea învățăturilor folositoare;
Bucură-Te, ceea ce mângâiere cu icoana ta ne dăruiești;
Bucură-Te, ceea ce cu lumina bucuriei sufletele ni le întărești;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 7:
Vrând ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină, preamilostivul Dumnezeu și Ziditorul nostru i-a dăruit Maicii Sale pentru noi icoana „Sporirea minții”, pentru ca toți cei ce cu credință se roagă în fața ei, să primească puterea cuvântului, minte și înțelepciune și în liniștea cugetului lor să-I cânte Domnului și Împăratului nostru: Aliluia!


Icosul 7:
Noi și preaslăvite minuni credincioșilor le descoperi, Maică a lui Dumnezeu, prin sfânta ta icoană: cu puterea harului lui Hristos pe cei cu mintea tulburată îi luminezi, de nebunie ne ferești, slăbiciunile le întremezi și tuturor ce aleargă la tămăduitoarea ta icoană grabnică vindecare le dăruiești, îndemnându-i să-ți cânte:
Bucură-Te, ceea ce ne scoți din adâncul neștiinței;
Bucură-Te, ceea ce mintea multora o luminezi;
Bucură-Te, ceea ce cuvântul înțelepciunii celor ce îl cer, îl dăruiești;
Bucură-Te, ceea ce mințile celor fără de minte le întregești;
Bucură-Te, izgonitoarea cugetelor păcătoase;
Bucură-Te, îmblânzitoarea inimilor învârtoșate;
Bucură-Te, ceea ce mintea spre Dumnezeu ne-o înalți;
Bucură-Te, înțelepțitoarea neînțelepților;
Bucură-Te, povățuitoarea noastră spre evlavie;
Bucură-Te, ceea ce rugăciunile binecredincioșilor spre Fiul tău și Dumnezeu le aduci;
Bucură-Te, ceea ce însăți neîncetat pentru noi toți te rogi la Prestolul Atotțiitorului;
Bucură-Te, ceea ce veșnica bucurie ne-o hărăzești;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 8:
Nespus este a privi la icoana ta pe lemn zugrăvită, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care, cu dumnezeiasca ta putere, duhurile întunericului le risipești și celor slabi la minte și cu greutate la învățătură minte le dăruiești. Și noi, cei ce pierim în păcate, cu lacrimi te rugăm, izbăvește-ne de dușmanii văzuți și nevăzuți, de întunericul nechibzuinței, pentru ca întotdeauna să-I cântăm Domnului și Mântuitorului nostru: Aliluia!


Icosul 8:
Tot pământul Rusiei este plin, ca de niște aștri luminați de Dumnezeu, de făcătoarele de minuni ale tale icoane, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, printre care și icoana „Sporirea minții”, care cu har strălucește și inimile noastre înghețate cu semnele milostivirii tale față de noi, păcătoșii, le încălzește. Pentru aceasta în fața sfânt chipului tău genunchii plecându-ne, ție îți cântăm, Preacurată, așa:
Bucură-Te, ceea ce necazurile noastre în bucurii le prefaci;
Bucură-Te, ceea ce de săgețile aprinse ale vicleanului ne ocrotești;
Bucură-Te, învățătoarea pruncilor și păzitoarea lor cea plină de har;
Bucură-Te, Ocrotitoarea și Călăuzitoarea preaînțeleptă a tinereții;
Bucură-Te, ceea ce copiilor cu greutăți la învățătură minte le dăruiești;
Bucură-Te, ceea ce strici cursele vrăjmașilor;
Bucură-Te, ceea ce luminezi cugetele credincioșilor;
Bucură-Te, ceea ce-i rușinezi pe necredincioși;
Bucură-Te, vindecătoarea celor stăpâniți de întunecarea minții;
Bucură-Te, că harul icoanei tale alungă pe demoni;
Bucură-Te, Maica milostivirii și a bunătăților;
Bucură-Te, nădejdea mântuirii noastre;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 9:
Toate ființele îngerești ție cu evlavie îți slujesc, o, Crăiasă a cerului și a pământului, neamul omenesc laudă îți aduce și sfânta ta icoană o cinstește, pe care spre bucurie și mângâiere ne-ai dăruit-o. Învață-ne, Preabună, cu vrednicie să te slăvim și Mântuitorului lumii, Celui din tine născut să-I cântăm: Aliluia!


Icosul 9:
Ritorii omenești nu se pricep a cunoaște taina slujirii tale neamului creștinesc, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, nici nu pot înțelege puterea minunată de la icoanele tale izvorâtă pentru toată trebuința sufletească și trupească a oamenilor. Iar noi, creștinii drept slăvitori, cu lacrimi de bucurie în ochi în fața sfintei tale icoane stând, te slăvim, Fecioară plină de har, și grăim:
Bucură-Te, bucuria îngerilor;
Bucură-Te, cea căreia arhanghelii i se închină;
Bucură-Te, ceea ce de heruvimi în văzduh ești întâmpinată ;
Bucură-Te, cea căreia laudă îi aduc serafimii;
Bucură-Te, podoaba strălucitoare a Bisericii cerești și pamântești;
Bucură-Te, ceea ce ești mai înaltă decât toate puterile cerești;
Bucură-Te, ceea ce ești cinstită de oștirile cerești;
Bucură-Te, slava tuturor pământenilor;
Bucură-Te, ceea ce mințile noastre cu icoana ta spre Cel Preaînalt le ridici;
Bucură-Te, Călăuzitoarea noastră spre Patria cerească;
Bucură-Te, ceea ce cu lumina sufletului tău tot pământul îl îmbrățișezi;
Bucură-Te, ceea ce în fața Crucii Fiului Tău pe toți ne-ai înfiat;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 10:
Dorind să mântuiască lumea de nebunie și de amăgirea vrăjmașului, Domnul Cel iubitor de oameni ne-a dăruit minunata ta icoană, Născătoare de Dumnezeu. În fața ei cei tulburați la minte se tămăduiesc, cei chinuiți de demoni se izbăvesc, suferinzii mângâiere și bucurie dobândesc. Pentru aceasta slăvind pe Dumnezeu, Cel ce astfel de milostiviri ne dăruiește, să-I cântăm cântare de mulțumire: Aliluia!


Icosul 10:
Zid nebiruit și Acoperământ fii nouă, Preacurată, împotriva năvălirii vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, ocrotindu-ne de orice boală și năpastă. Pentru aceasta, cu credință căzând la icoana ta „Sporirea minții”, pentru haric ajutor și tămăduirea tuturor neputințelor trupești și sufletești, cu bucurie îți cântăm așa:
Bucură-Te, Păzitoarea noastră de căile pierzării;
Bucură-Te, îndrumătoarea credincioșilor spre tot lucrul cel adevărat;
Bucură-Te, izgonitoarea duhului bolii și al leneviei ;
Bucură-Te, dobândirea duhului înțelepciuni și al puterii;
Bucură-Te, ceea ce pe vrăjmași cu puterea lui Dumnezeu îi rușinezi;
Bucură-Te, ceea ce destrami sfaturile necinstitorului;
Bucură-Te, ceea ce sănătate demonizaților le dăruiești;
Bucură-Te, tămăduitoarea cumplitelor neputințe;
Bucură-Te, izbăvitoarea noastră de moarte duhovnicească;
Bucură-Te, ceea ce cu lacrimile tale păcatele noastre le curățești;
Bucură-Te, ceea ce cu bucurie duhovnicească în chip minunat ne îndestulezi;
Bucură-Te, ceea ce în veacul viitor veșnic bucurii ne hărăzești;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 11:
Cântare de mulțumire îți aducem în fața preacinstitului tău chip, o, Preacurată, pentru negrăita ta milostivire către noi și ne rugăm, Ceea ce ești plină de har: păzește mințile și inimile noastre de învățăturile stricătoare, de necredință și de superstiții, apără țara Rusiei de toată neorânduiala iscată în patria noastră de potrivnicii credinței și învrednicește-ne cu inimă curată să-L slăvim pe Ziditorul nostru cântând-I cântarea: Aliluia!


Icosul 11:
Ca pe o făclie purtătoare de lumină vedem icoana ta, Maică a Domnului, cu strălucirea minunilor tale pământul nostru luminându-l, pe calea mântuirii îndrumându-ne și inimile noastre către tine, Preacurată cu dragoste aprinzându-le. Iar noi, cunoscând puterea harului tău, cu cântări de bucurie te proslăvim așa:
Bucură-Te, ceea ce îl întreci cu înțelepciunea pe Solomon;
Bucură-Te, ceea ce ascunsele taine dumnezeiești le descoperi credincioșilor;
Bucură-Te, ceea ce pe neînțelepți preaînțelepți îi arăți;
Bucură-Te, fulger, ce luminezi sufletele;
Bucură-Te, ceea ce rușinezi înțelepciunea deșartă a veacului acestuia;
Bucură-Te, ceea ce în ceasul descumpănirii gândul cel bun în inimă ni-l dăruiești;
Bucură-Te, descoperirea înțelepciunii și bunătății lui Dumnezeu;
Bucură-Te, frumusețea lumii de sus;
Bucură-Te, ceea ce minunata ta icoană ca pe un dar ceresc ne-ai descoperit;
Bucură-Te, izvorul bucuriei neîncetate;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 12:
O, Preabună, cere pentru noi harul dumnezeiesc de la Fiul tău și Dumnezeu, întinde-ne o mână de ajutor, ca să nu murim nepocăiți; cu iubirea ta încălzește-ne, curățeste mințile noastre de gândurile păcătoase, limpezește ochii inimii noastre ca să vadă calea mântuirii și învrednicește-ne ca și în viața aceasta și în Împărăția cerească să-i cântăm Ziditorului și Făcătorului nostru: Aliluia!


Icosul 12:
Cântând minunile tale prin icoana ta săvârșite, pe tine te lăudăm, Crăiasă, te slăvim, ceea ce cu adevărat ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare decât serafimii. Caută din cer către cei ce stau în fața sfintei tale icoane și harul tău trimite-ne nouă, izbăvește de tot necazul și ispitele vrăjmașilor pe cei ce te cântă pe tine ca pe Apărătoarea și Ocrotitoarea noastră, așa:
Bucură-Te, ceea ce cu rugăciunile tale întreaga lume o mântuiești;
Bucură-Te, mângâierea amarnicului veac de acum;
Bucură-Te, Maica Luminii, cea ce cu lumina curăției tale pe toți îi luminezi;
Bucură-Te, ceea ce ne descoperi tainele voii lui Dumnezeu;
Bucură-Te, ceea ce pământul Rusiei ca moștenire ți l-ai ales;
Bucură-Te, ceea ce cu icoanele tale făcătoare de minuni pământul Rusiei ai binecuvântat;
Bucură-Te, ceea ce în chip minunat prin icoana ta în chip nevăzut ne acoperi;
Bucură-Te, ceea ce bucurie harică verși în inimile iubitorilor de Dumnezeu;
Bucură-Te, ceea ce ușile milostivirii dumnezeiești cu mijlocirea ta le deschizi;
Bucură-Te, ceea ce darurile Sfântului Duh ne ajuți a le dobândi;
Bucură-Te, una curată și binecuvântată între femei;
Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!


Condacul 13:
Maică Atotlăudată a Luminii Peste-tot-fiitoare și a Părintelui Ințelepciunii, tu ești lumina mâhniților, sporirea minții și bucuria inimilor noastre; auzi-ne pe noi și primește rugăciunea noastră, a păcătoșilor, înțelepțește-ne pe noi, neînțelepții și povățuiește-ne să cântăm și să ne rugăm în fața icoanei tale, „Sporirea minții” numită. Nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, cei ce te slăvim și Fiului Tău și Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia!


(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Condacul 1 si Icosul 1.


Rugăciune la icoana Maicii Domnului „Sporirea Minții”

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înțelepciunea lui Dumnezeu Sieși Și-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovnicești, ceea ce de la cele lumești la cele dinainte de lume mintea noastră o înalți și pe toți la cunoștința înțelepciunii îi ridici! Primește această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, care cu credință și cu smerenie ne închinăm în fața Preacinstitei tale icoane! Înduplecă-L pe Fiul tău și Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noștri înțelepciune și putere, judecătorilor dreptate și necăutare la fața omului, păstorilor înțelepciune duhovnicească, râvnă și bună pază a sufletelor noastre, învățătorilor smerită înțelepciune, fiilor ascultare și nouă tuturor duhul chibzuinței și al evlaviei, duhul smereniei și al blândeții, duhul curăției și al adevărului. Și acum, maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minții, pe cei aflați în vrajbă și în dezbinare împacă-i, unește-i și pune între ei o legătură de iubire nedespărțită, pe cei rătăciți din nesocotință întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povățuiește-i frica de Dumnezeu, înfrânarea și hărnicia, dă-le cuvântul înțelepciunii și cunoștințe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită decât Serafimii. Iar noi, văzând faptele minunate și preachibzuita înțelepciune a lui Dumnezeu în lume și în viața noastră, să ne înstrăinăm de deșertăciunea pământească și de prisositoarele griji lumești și să ne ridicăm mințile și inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea și ajutorul tău, laudă, mulțumire și închinare pentru toate să-I aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu și Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

5 tipuri de tuse (1) Aghiasma (apa sfintita) (1) alcoolul (2) alimentatia (10) Alimentația la Sfinții Părinți (1) alimente de primavara (1) Anafura (paine sfintita) (1) antibiotic natural (1) antioxidanti (2) antiseptic (2) anxietatea şi depresia (6) apa (1) Arhim. Ioachim Parvulescu (1) arsuri stomacale (1) artrita (1) astenie (1) atibiotic natural (1) beneficii (19) boabe goji (1) boala invidiei (2) Boli pulmonare (3) cancer de colon (1) candela (1) canonul bolnavului (1) catina (1) Ceaiuri din plante medicinale (15) chimen negru (1) ciuboțica cucului (1) ciuperci medicinale (1) Comprese cu sare (1) computerul (1) condiment natural (1) condimente populare (1) constipatia (1) consumul de alcool (1) crampe stomacale (1) Crăciun (1) credinta (24) Credinta si medicina (25) Credinţa şi medicina (16) creier (2) crestin (3) cruci (1) Cuviosul Stareţ Antonie de la Optina (1) decoct din scoarta de mesteacan (1) dependenta de alcool (1) Despre alimentaţia corectă (27) Despre boală (50) despre boli (49) despre copii (3) despre credinta (28) despre fumatori (2) despre gravide (2) Despre îngrijirea trupului (14) Despre întărirea imunității (5) Despre tratamentul anghinei (2) despre tratamentul bolilor pulmonare (1) diabetic (4) digestie (1) durere (1) durere de dinti (1) efecte (1) eliminarea toxinelor (2) episoade tuse (1) eucalipt (1) ficat (1) Floarea Damaschin (3) Fruct (6) fumatori (1) fumatul (1) glicogenul (1) grasimi (1) hidrati de carboni (1) icoana (1) Icoane (1) igiena îmbrăcămintei (1) infuzie (6) infuzie din scoarta de copac (1) Ingrijirea dintilor (1) Ingrijirea memoriei (6) Intarirea imunitatii (2) Intarirea imunitatii organismului (8) împărtășania (1) înfrânarea (1) lamai (1) legume (3) leurda (1) Lista de E-uri (1) lucerna (1) lupta cu stresul (5) macerat din coaja de mesteacan (1) macrisul (1) Maica Domnului (4) masa de sarbatoare (1) matasea de porumb (2) medicament (2) medicament naturist (5) medicamente duhovnicesti (3) medicina isihasta (2) miere (1) minte (1) Nuca (1) nutritionisti (1) ochii (1) organismului (2) Oxigenul (1) Papadia (1) parintele Ghelasie Gheorghe (1) Parintele Iustin Popovici (1) parintele Porfirie (1) patison (1) părintele Ioanichie Bălan (1) Părintele Iustin Popovici (1) perele (1) Perioada Triodului (1) Plante Biblice (14) Plante medicinale (168) podbal (1) post (7) prevenirea cancerului (5) prevenirea imbatranirii creierului (1) Produse de post (9) proprietati (19) proteine (1) răguşeală şi tuse (1) recomandare (14) recomandari naturale (24) Recomandări pentru perioada caniculară (9) remedii anticancerigene (7) remedii naturale (17) Remediu impotriva difteriei si a tuturor tipurilor de anghine (1) Revigorare a organismului (20) Ridichea neagră (1) rinichi (1) Riscurile de cancer (7) rostopasca (1) Roua Sfântului Gheorghe (1) rugaciune (14) Rugăciuni ortodoxe de masă (1) Rugăciunile bolnavului (30) Salcie cu mâtișori (1) salvia (1) sanatate (67) sanatate copii (2) saruri minerale (1) sâmburii de caise (1) Scoarta de copac (1) scorțișoara (1) seminte de mac (1) Sf. Ioan Rusul (1) Sfantul Tihon din Zadonsk (1) Sfaturi duhovnicesti (49) Sfaturi naturiste (9) Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghi­na (1) Sfântul Ioan din Kronstadt (1) Sfântul Ioan Gură de Aur (1) Sfântul Nicolae Velimirovici (1) Sfântul Serafim de Sarov (1) Sfântul Vasile cel Mare (1) silvoterapia (1) sistem nervos (1) sistemul imunitar (1) somnul (1) Spanacul (1) spovedania (1) Stabilizarea nivelului glucozei din sânge (1) stari de slabiciune (1) stevia (1) stomac (1) Studiu alimentar (9) stup (1) Sucuri de plante (2) Sucuri din fructe (8) Sucuri din legume (9) Taina Sfântului Maslu - terapie pentru suflet (4) tipuri tuse (1) traista ciobanului (1) Tratament cancer de piele (6) Tratament cancer intestine (6) Tratament cancer oase (5) Tratament cancer pancreas (1) Tratament cancer pulmonar (2) Tratament cancer rinichi (3) Tratament cancerul ficatului (4) Tratament cancerul plămânului (3) Tratament cancerul sanilor (2) Tratament cancerul tiroidei (2) Tratament dureri ulceroase (2) Tratament faringită (1) Tratament gripa (4) Tratament insomnie (3) tratament pentru rinichi (1) tratament tuse (5) Tratament ulcerul gastric si duodenal (2) tratamentul bolilor de ficat (2) tratamentul astmei bronhiale (3) Tratarea colicilor renale si a nefritelor (1) Tratarea a orice tip de cancer (2) tratarea anemiei (4) tratarea asteniei de primavara (1) tratarea bolilor hepatice (1) tratarea bronşitei (2) tratarea cancerului (2) tratarea cancerului mamar (1) Tratarea cistitei (2) Tratarea diverselor boli cu ajutorul sarii (1) Tratarea durerilor de gât (4) tratarea gutei (1) tratarea hepatitei (1) Tratarea infectiilor rinichilor si cailor urinare (1) Tratarea pietrelor la fiere (1) tratarea pietrelor la rinichi (2) Tratarea racelii (9) tratarea reumatismului (1) tratarea tuberculozei (1) tratatmentul tusei (1) troițe (1) Tulburările nervoase (2) tuse (2) tuse convulsivă (1) tuse copii (1) tuse la copii (1) tuse seaca (1) tuse uscata (1) tusea (1) uleiul de mac (1) Uleiul sfințit (1) urzica (1) usturoi (1) vaccinuri antigripale (1) Vaccinuri naturale (1) vindecare (4) Vindecarea prin gandire (3) vitamine (16)