Se afișează postările cu eticheta despre credinta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta despre credinta. Afișați toate postările
marți, 9 septembrie 2014
vineri, 5 septembrie 2014
Mintea sănătoasă gândeşte frumos
Înainte ca ispititorul
să imprime un gând în mintea ta, anulează-l prin Rugăciunea lui Iisus! Nu
îngădui gândului să te pătrundă!
Îndulceşte-ţi sufletul
cu gânduri de mângâiere şi de speranţă, înflăcărează-ţi cuvintele cu arondarea
dragostei faţă de Mirele tău şi adu-ţi aminte de suferinţele pe care El le-a
îndurat pentru tine.
joi, 4 septembrie 2014
miercuri, 3 septembrie 2014
Aşa cum sănătatea este dar de la Dumnezeu, tot un dar este şi vindecarea bolilor şi a suferinţei...
Astăzi întâlnim boala
la tot pasul. Nu ţine cont de vârstă sau de categorie socială, este
necruţătoare. Ce înseamnă darul sănătăţii, care sunt cauzele şi ce mijloace de
vindecare avem la îndemână?
Valoarea pe care o are
făptura umană înaintea lui Dumnezeu, aşa cum este ea creată încă de la început,
adică trup şi suflet, este evidentă din însuşi faptul că Domnul nostru Iisus
Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci şi trupul omului.
luni, 1 septembrie 2014
Fii credincios și vei fi mai puțin stresat!
Potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Toronto, credința îi ajută pe oameni să fie mai puțin anxioși și să diminueze stresul, ducând la diferențe între creierul credincioșilor și al necredincioșilor.
Subiecții care au participat la acest test au avut atașați de cap electrozi, pentru a măsura activitatea creierului.
duminică, 31 august 2014
Durere de dinţi
Îmi
scrii că te dor toţi dinţii. Ce putem face? Trebuie să mai şi răbdăm în loc să
facem. Faptele pe care le socoteşti neîndestulătoare, înlocuieşte-le prin
răbdarea bolii cu mulţumire, iar dacă chiar şi în boală te vor împresura
patimile, atunci ce s-ar fi putut întâmpla în plină sănătate şi petrecere
liniştită? (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)
sâmbătă, 23 august 2014
joi, 21 august 2014
miercuri, 20 august 2014
Ochii celui sănătos sufleteşte sunt plini de lumină şi oglindesc o privire blândă
Desigur, amprenta unui suflet sănătos sau bolnav este întipărită pe
chipul fiecărui om. Ochii celui sănătos sufleteşte sunt plini de lumină şi
oglindesc o privire blândă. Din
lăuntrul său izvorăşte bucuria.
Pe când privirea celui bolnav duhovniceşte este una iritată, încordată, iar ochii sunt uneori roşii. Şi comportamentul său exterior vorbeşte despre faptul că el n-are linişte şi reacţionează brusc la anumite evenimente, fiind agitat.
luni, 18 august 2014
Credinţa în Hristos aduce vindecare
Evanghelia care se
citeşte la Sfânta Liturghie în Duminica a VII-a după Rusalii înfăţişează două
vindecări miraculoase, săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra a doi orbi
şi a unui mut. Cu toate că Sfântul Evanghelist Matei prezintă foarte succint
aceste minuni, pericopa evanghelică conţine multe şi profunde înţelesuri,
deosebit de folositoare vieţii noastre duhovniceşti.
duminică, 17 august 2014
Cum poate fi vindecată boala invidiei
Nu foloseste la nimic
ca descriem simplu dimensiunea invidiei si nu progresam in vindecarea ei.
Trebuie sa conducem invidiosul la vindecare. Suntem datori totusi sa marturisim
ca vindecarea este dificila. Si aceasta pentru ca "nici medic al bolii nu
primeste si nici nu e posibil sa se gaseasca vreun medicament impotriva
bolii".
vineri, 15 august 2014
marți, 12 august 2014
Cuvânt de folos de la avva Iulian Prodromitul - Despre sănătatea sufletului
Părintele Iulian
Lazăr are aproape nouăzeci de ani (88) de petrecere pământească, pe care şi i-a
albit în rugăciune neîncetată. Iar pentru curăţia inimii lui, Dumnezeu l-a
învrednicit cu multe răspunsuri la întrebări chiar nerostite. „Bătrânul” din
Prodromu – cum îi spun aghioriţii cu multă dragoste – este un duhovnic cum tot
mai rar întâlneşti pe pământ: un schimonah care plânge cu tine pentru păcatele
tale şi-ţi tămăduieşte totdeauna rănile sufl etului cu poveţele şi rugăciunile
sale.
miercuri, 16 iulie 2014
sâmbătă, 12 iulie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
5 tipuri de tuse
(1)
Aghiasma (apa sfintita)
(1)
alcoolul
(2)
alimentatia
(10)
Alimentația la Sfinții Părinți
(1)
alimente de primavara
(1)
Anafura (paine sfintita)
(1)
antibiotic natural
(1)
antioxidanti
(2)
antiseptic
(2)
anxietatea şi depresia
(6)
apa
(1)
Arhim. Ioachim Parvulescu
(1)
arsuri stomacale
(1)
artrita
(1)
astenie
(1)
atibiotic natural
(1)
beneficii
(19)
boabe goji
(1)
boala invidiei
(2)
Boli pulmonare
(3)
cancer de colon
(1)
candela
(1)
canonul bolnavului
(1)
catina
(1)
Ceaiuri din plante medicinale
(15)
chimen negru
(1)
ciuboțica cucului
(1)
ciuperci medicinale
(1)
Comprese cu sare
(1)
computerul
(1)
condiment natural
(1)
condimente populare
(1)
constipatia
(1)
consumul de alcool
(1)
crampe stomacale
(1)
Crăciun
(1)
credinta
(24)
Credinta si medicina
(25)
Credinţa şi medicina
(16)
creier
(2)
crestin
(3)
cruci
(1)
Cuviosul Stareţ Antonie de la Optina
(1)
decoct din scoarta de mesteacan
(1)
dependenta de alcool
(1)
Despre alimentaţia corectă
(27)
Despre boală
(50)
despre boli
(49)
despre copii
(3)
despre credinta
(28)
despre fumatori
(2)
despre gravide
(2)
Despre îngrijirea trupului
(14)
Despre întărirea imunității
(5)
Despre tratamentul anghinei
(2)
despre tratamentul bolilor pulmonare
(1)
diabetic
(4)
digestie
(1)
durere
(1)
durere de dinti
(1)
efecte
(1)
eliminarea toxinelor
(2)
episoade tuse
(1)
eucalipt
(1)
ficat
(1)
Floarea Damaschin
(3)
Fruct
(6)
fumatori
(1)
fumatul
(1)
glicogenul
(1)
grasimi
(1)
hidrati de carboni
(1)
icoana
(1)
Icoane
(1)
igiena îmbrăcămintei
(1)
infuzie
(6)
infuzie din scoarta de copac
(1)
Ingrijirea dintilor
(1)
Ingrijirea memoriei
(6)
Intarirea imunitatii
(2)
Intarirea imunitatii organismului
(8)
împărtășania
(1)
înfrânarea
(1)
lamai
(1)
legume
(3)
leurda
(1)
Lista de E-uri
(1)
lucerna
(1)
lupta cu stresul
(5)
macerat din coaja de mesteacan
(1)
macrisul
(1)
Maica Domnului
(4)
masa de sarbatoare
(1)
matasea de porumb
(2)
medicament
(2)
medicament naturist
(5)
medicamente duhovnicesti
(3)
medicina isihasta
(2)
miere
(1)
minte
(1)
Nuca
(1)
nutritionisti
(1)
ochii
(1)
organismului
(2)
Oxigenul
(1)
Papadia
(1)
parintele Ghelasie Gheorghe
(1)
Parintele Iustin Popovici
(1)
parintele Porfirie
(1)
patison
(1)
părintele Ioanichie Bălan
(1)
Părintele Iustin Popovici
(1)
perele
(1)
Perioada Triodului
(1)
Plante Biblice
(14)
Plante medicinale
(168)
podbal
(1)
post
(7)
prevenirea cancerului
(5)
prevenirea imbatranirii creierului
(1)
Produse de post
(9)
proprietati
(19)
proteine
(1)
răguşeală şi tuse
(1)
recomandare
(14)
recomandari naturale
(24)
Recomandări pentru perioada caniculară
(9)
remedii anticancerigene
(7)
remedii naturale
(17)
Remediu impotriva difteriei si a tuturor tipurilor de anghine
(1)
Revigorare a organismului
(20)
Ridichea neagră
(1)
rinichi
(1)
Riscurile de cancer
(7)
rostopasca
(1)
Roua Sfântului Gheorghe
(1)
rugaciune
(14)
Rugăciuni ortodoxe de masă
(1)
Rugăciunile bolnavului
(30)
Salcie cu mâtișori
(1)
salvia
(1)
sanatate
(67)
sanatate copii
(2)
saruri minerale
(1)
sâmburii de caise
(1)
Scoarta de copac
(1)
scorțișoara
(1)
seminte de mac
(1)
Sf. Ioan Rusul
(1)
Sfantul Tihon din Zadonsk
(1)
Sfaturi duhovnicesti
(49)
Sfaturi naturiste
(9)
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina
(1)
Sfântul Ioan din Kronstadt
(1)
Sfântul Ioan Gură de Aur
(1)
Sfântul Nicolae Velimirovici
(1)
Sfântul Serafim de Sarov
(1)
Sfântul Vasile cel Mare
(1)
silvoterapia
(1)
sistem nervos
(1)
sistemul imunitar
(1)
somnul
(1)
Spanacul
(1)
spovedania
(1)
Stabilizarea nivelului glucozei din sânge
(1)
stari de slabiciune
(1)
stevia
(1)
stomac
(1)
Studiu alimentar
(9)
stup
(1)
Sucuri de plante
(2)
Sucuri din fructe
(8)
Sucuri din legume
(9)
Taina Sfântului Maslu - terapie pentru suflet
(4)
tipuri tuse
(1)
traista ciobanului
(1)
Tratament cancer de piele
(6)
Tratament cancer intestine
(6)
Tratament cancer oase
(5)
Tratament cancer pancreas
(1)
Tratament cancer pulmonar
(2)
Tratament cancer rinichi
(3)
Tratament cancerul ficatului
(4)
Tratament cancerul plămânului
(3)
Tratament cancerul sanilor
(2)
Tratament cancerul tiroidei
(2)
Tratament dureri ulceroase
(2)
Tratament faringită
(1)
Tratament gripa
(4)
Tratament insomnie
(3)
tratament pentru rinichi
(1)
tratament tuse
(5)
Tratament ulcerul gastric si duodenal
(2)
tratamentul bolilor de ficat
(2)
tratamentul astmei bronhiale
(3)
Tratarea colicilor renale si a nefritelor
(1)
Tratarea a orice tip de cancer
(2)
tratarea anemiei
(4)
tratarea asteniei de primavara
(1)
tratarea bolilor hepatice
(1)
tratarea bronşitei
(2)
tratarea cancerului
(2)
tratarea cancerului mamar
(1)
Tratarea cistitei
(2)
Tratarea diverselor boli cu ajutorul sarii
(1)
Tratarea durerilor de gât
(4)
tratarea gutei
(1)
tratarea hepatitei
(1)
Tratarea infectiilor rinichilor si cailor urinare
(1)
Tratarea pietrelor la fiere
(1)
tratarea pietrelor la rinichi
(2)
Tratarea racelii
(9)
tratarea reumatismului
(1)
tratarea tuberculozei
(1)
tratatmentul tusei
(1)
troițe
(1)
Tulburările nervoase
(2)
tuse
(2)
tuse convulsivă
(1)
tuse copii
(1)
tuse la copii
(1)
tuse seaca
(1)
tuse uscata
(1)
tusea
(1)
uleiul de mac
(1)
Uleiul sfințit
(1)
urzica
(1)
usturoi
(1)
vaccinuri antigripale
(1)
Vaccinuri naturale
(1)
vindecare
(4)
Vindecarea prin gandire
(3)
vitamine
(16)



















