Avem tendinta de a inlatura din viata noastra pe Dumnezeu. Nu stiu daca
este consecinta pacatului stramosesc sau o ispita la care suntem supusi si noi,
astazi… Cert este ca inclinatia aceasta spre a- L uita nu face decat sa creasca
mandria noastra, si astfel sa ne "indumnezeim" precum Adam si Eva.
Dar ca un Parinte iubitor, Dumnezeu nu face altceva decat sa caute
modalitati prin care sa fim aproape de El, sa nu ne pierdem in capcanele
intinse prin ispitele acestei lumi. Si "doua lucruri ne descopera
adevaratul sens al vietii: suferinta bolii si iubirea!" spunea un scriitor
contemporan; dar cel mai des intalnit astazi este aceasta suferinta. Probabil
pentru faptul ca iubirea este din ce in ce mai rara…
Oricat de ciudat ni se pare, totusi boala este un prilej de a te cunoaste
cel mai bine pe tine insuti, de a constientiza importanta vietii si de a te
intoarce in bratele Parintesti ale lui Dumnezeu. Mandria ne impiedica sa ne
rugam, pe cand durerea ne ajuta.
Pe langa acest mesaj de venire in fire a fiecaruia dintre noi, as adauga si
cuvantul Sfantului Ioan Scararul: "Exista boli care ne curatesc de
pacatele facute, exista insa si boli care smeresc credintele (dorintele)
noastre!".
Nicidecum Mantuitorul nu doreste ca noi sa suferim, caci in spatele
suferintei noastre "exista compatimirea Lui, mila Lui si Iubirea Lui"
(Ips. Antony Bloom). Din pacate insa, este cel mai sigur mod de a invata ceva -
caci suferinta este cel mai bun dascal, mult mai multe lucruri poti vedea
printr-o lacrima, decat printr-un microscop, ca din placeri nu invatam, ne
dezvatam sa fim copiii Lui!...
"Toate ne sunt ingaduite, dar nu toate ne sunt de folos" spunea
Sfantul Apostol Pavel, toate sunt necesare pentru a intelege Taina vietii, dar
nu trebuie sa facem din ele un scop al vietii. Dar vom intelege la un moment
dat ca trebuie sa trecem prin toate starile acestei vieti, si astfel vom
descoperi prapastia dintre dorintele noastre si dorintele Lui, "nu sunt
gandurile Mele ca gandurile voastre, si caile Mele ca ale voastre" (Isaia
55, 8).
Minuni s-au facut si inca se mai fac, Hristos Insusi daruieste Apostolilor
puterea de a vindeca, iar prin Sfintii Parintii ce au pastrat Harul Duhului
Sfant primit la hirotonie se continua pana astazi sirul minunilor; insa
niciunul dintre ei nu au spus ca sanatatea trupului ar fi scopul vietii! Si nu
intamplator, in slujbe, la cereri avem doar: "ca sa fim izbaviti noi de
tot necazul, primejdia si nevoia, Domnului sa ne rugam.” Si "apara,
mantuieste, miluieste si ne pazeste pe noi cu Harul Tau"...
Daca era printre "cele bune si de folos sufletelor noastre"
sanatatea si minunea vindecarii, nu credeti ca ar fi existat in cadrul
slujbelor cereri speciale pentru acestea? Eu sunt convins ca am fi avut… Un
proverb latin spune ca: "cuvintele rugaciunii tale sunt cuvintele
credintei tale".
Ma voi referi numai la doi mari Sfinti contemporani care au vazut in
suferinta bolii prilejul de a vedea pe Dumnezeu, si-mi vine in minte Sf. Nectarie
din Eghina care cu toate ca este un vindecator al cancerului, el a plecat din
aceasta lume rapus fiind de cancer!!! Nu a intrebat pe Domnul: "de ce Doamne mie??!"... ci vindeca pe
cei ce-I cer ajutorul!
Si al doilea, Sf. Luca al Crimeei. De profesie medic, toata viata s-a
luptat sa-si ajute semenul operand aproape continuu. A vindecat foarte multi
oameni, a daruit vederea la peste zece mii de bolnavi, devenind unul dintre cei
mai buni chirurgi-oftalmologi... In ultimii aproape doi ani din viata, el
orbeste. Isi pierde total vederea, fara a carti in fata Domnului si fara a cere
o minune. De fiecare data cand il intrebau cum se simte, intotdeauna raspundea:
"Am pierdut posibilitatea de a vedea cu ochii trupesti, dar acum am
vedenii!...important este sa vezi cu ochii sufletului, nu cu cei
trupesti".
"Domnul lasa boala sa se lungeasca atunci cand vede ca aceasta
contribuie mai mult decat sanatatea la mantuirea omului" (Sfantul Teofan
Zavoratul).
Si nadajduind ca toti suntem cuprinsi de dorinta vederii prezentei Lui
Dumnezeu in viata noastra, cu suspinul rugaciunii pe buze si incredintarea
mantuirii prin trairea credintei, voi incheia cu o mica intamplare destul de
profunda, incercand sa mangai si eu sufletele celor ce au pierdut persoane
iubite din cauza bolilor.
A trait pana de curand intr-un sat, un batran foarte imbunatatit care isi
vedea doar de familie si rugaciune. Toti il considerau sfant, cerandu-i mereu
ajutorul rugaciunii.
Crescandu-si copiii in credinta si iubire fata de Dumnezeu, copila cea mare
se hotaraste sa urmeze exemplul tatalui, retragandu-se din lume si rugandu-se
la marginea satului, intr-o padure.
La un moment dat, se imbolnaveste si este diagnosticata cu cancer... Toti
cad in genunchi si se roaga… Insusi tatal ei este rapus de situatie, plange… Posteste si se roaga,
suspinand cere de la Dumnezeu sa vindece "acest suflet curat" ...
Dupa cateva zile primeste raspuns: "Eu o pot vindeca, dar tu imi poti
garanta mantuirea ei???....
Daca dorinta de a trai este dorinta de a ne mantui, ne aflam pe drumul cel
bun si… Domnului sa ne rugam!
(pentru familiile incercate si
indoliate)
Arhim. Siluan Visan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu