Terapia prin plante (fitoterapia)

Într-o epoca în care atât de multi oameni se îndeparteaza tot mai mult de modul de viata naturist si sunt amenintati de boli grave din cauza unei false atitudini în fata vietii, ar trebui sa regasim drumul ce duce spre plantele noastre medicinale, pe care Dumnezeu, prin bunatatea Sa, ni le-a daruit înca din timpuri stravechi.

“Domnul lasa doctoria sa creasca din Pamânt si un întelept n-o dispretuieste”. (Sirah 38, 4)

Dumnezeu a lasat pentru fiecare boala sa creasca o mica planta. Astfel, fiecare om îsi poate ajuta propria sanatate, daca va culege, va folosi cu grija si la timp plante din “farmacia Domnului”.

Ca urmare a faptului ca, în perioada postului, utilizarea plantelor medicinale în dieta alimentara zilnica are un rol important în restabilirea echilibrului metabolic, ne vom ocupa în continuare de problematica terapiei prin plante (fitoterapia), oferind date despre avantajele, culegerea, uscarea, pastrarea si formele prin care pot fi administrate plantele de leac. Exista înca imens de multe valente inexplicabile ale acestor medicamente naturale.

Medicina chimioterapeutica, folosind substante de sinteza, lucreaza cu un numar mai mic de principii active decât putem întâlni în regnul vegetal.

Fitoterapia este tot o chimioterapie, numai ca “laboratorul” este însasi planta, iar produsele sunt mult mai benefice. Stiinta a demonstrat ca elementele chimice benefice ale plantelor sunt mai asemanatoare compusilor organismului uman, decât compozitia medicamentelor de sinteza. De aceea, asimilarea lor si influenta asupra proceselor noastre metabolice este mult mai buna.

De asemenea, substantele active din plante nu sunt sub forma pura, ele având în compozitia lor o serie întreaga de compusi, care potenteaza actiunea terapeutica, scazându-le în acelasi timp si toxicitatea. De multe ori, efectul benefic este datorat interactiunii mai multor principii active, unele înca nestudiate de farmacologi.

Planta, în întregimea ei, este un medicament si nu doar o suma de substante, fiindca acestea din urma se potenteaza reciproc si o fac sa fie mult mai bine tolerata de organismul uman. Din acest motiv, nici un medicament de sinteza, în care autorii îsi închipuie ca au concentrat toate valentele plantei, nu va fi la fel de folositor trupului nostru ca planta în sine.

Interesant de subliniat este una din credintele cele mai misterioase din întreg domeniul ierburilor de leac: înainte ca boala sa fi dat primele semne de alarma, înainte deci de orice simptom, plantele “simt” afectiunea ce e pe cale de a se naste! De aceea, în jurul casei taranesti cresc si ierburi de leac, care pot contracara o parte din bolile gospodarului, iar aparitia si dezvoltarea acestora este departe de a fi întâmplatoare. De aici rezulta ca taranul traieste într-o comuniune profunda cu natura, uimitoare pentru noi, cei crescuti la oras. Însa, cea mai mare parte dintre plantele medicinale sunt culese din locuri salbatice, din luminisurile padurilor.

De la majoritatea plantelor se folosesc partile aeriene, recoltate îndeosebi în timpul înfloririi. Momentul recoltarii depinde de multi factori, dar, în general, urmatoarele principii trebuie sa fie respectate:

· radacinile, rizomii, tuberculii si bulbii se recolteaza toamna târziu, dupa caderea primei brume, sau primavara, înainte de a da frunza; în aceste perioade, principiile active sunt concentrate în radacini;

· ramurile se recolteaza la începutul toamnei, când frunzele nu mai sunt în activitate, iar substantele esentiale nu au coborât înca în radacini;

· frunzele se strâng când sunt bine dezvoltate, dar înainte de aparitia butonilor florali;

· florile se culeg înainte de desfacerea completa si fecundatie;

· mugurii se culeg primavara, cât mai devreme, înainte de perfecta circulatie a sevei prin planta;

· fructele se culeg coapte, dar nu trecute din copt;

· semintele se culeg când plantele încep sa se usuce.

Exista un calendar al culegerii plantelor de leac, pe care, în liniile sale principale, îl vom parcurge în continuare:

Ø ianuarie : vâsc;

Ø februarie : muguri de mesteacan, coaja de salcie, urechelnita;

Ø martie : podbal, muguri de plop, frunze de papadie, pochivnic;

Ø aprilie : frunze de ciubotica-cucului, urzica, fumarita;

Ø mai: radacini de raculet, flori de iedera, trei frati patati, mierea ursului, nasturel, napraznic, pelin, lingurea, roinita, paducel, limba mielului;

Ø iunie : cicoare, mac, telina, anghelica, arnica, lemnul Domnului, brusture, cretisor, miruta, musetel, parul Maicii Domnului, vinarita, maces, brâncuta, silur, nalba, dumbet, sulfina, soc, galbenele, verbina;

Ø iulie-august : frunze si vârfuri înflorite de busuioc, catusnica, coada soricelului, cimbrisor, coltul lupului, isop, iarba neagra, matasea porumbului, tei, albastrele, flori de musetel, lumânarica, splinuta;

Ø septembrie si octombrie : pentru majoritatea plantelor de leac este vremea recoltarii fructelor.

Trebuie avut grija ca recoltarea sa se faca întotdeauna pe timp uscat si însorit. De asemenea, la culegere trebuie evitate zonele din apropierea suprafetelor agricole, care pot fi stropite cu substante chimice sau unde s-au raspândit îngrasaminte; trebuie cautate poieni izolate în mijlocul padurilor, locuri neumblate. Nu se vor culege niciodata plante cu insecte pe ele sau plante aflate în locuri cu ciuperci.

Pentru uscare, se vor folosi încaperi aerisite, spatioase, cu temperatura ridicata (20°-25°C) în care plantele, legate în buchete rare, pot fi suspendate. În ceea ce priveste formele de administrare, cele mai des întâlnite sunt infuzia, decoctia si maceratia. Mai sunt folosite alcoolatul, vinul medicinal, siropul, esenta, extrasul, sucul.

Infuzia înseamna oparirea plantei sau amestecului de plante în apa clocotita si lasarea vasului acoperit timp de aproximativ 10 minute (în cazul radacinilor, în jur de 25 de minute).

Înainte de oparire, se recomanda lasarea plantelor timp de câteva minute în apa rece. Dupa oparire, infuzia se strecoara. Eficienta terapeutica maxima a infuziilor este atunci când se beau calde, dupa aproximativ 15-20 de minute de la preparare.

Decoctia este fierberea plantelor în apa, la foc molcom, timp de 15-30 de minute. Este un procedeu specific de preparare a ceaiurilor din radacini, fructe si scoarta ramurilor.

Infuziile si decoctiile nu se îndulcesc. Daca totusi se simte nevoia acoperirii gustului uneori cam amar al plantei, vom folosi numai miere. În acest caz sa evitam produsele industriei alimentare. Este de preferat mierea naturala, cumparata direct de la producator. De asemenea, trebuie avut grija ca florile din care a fost obtinuta mierea sa nu interactioneze cu planta pe care o folosim în infuzie sau decoctie.

Maceratia înseamna lasarea plantei în apa rece, în alcool, în vin sau în ulei. Timpul maceratiei este diferit de la planta la planta, între o noapte, câteva zile sau chiar câteva saptamâni, dupa care se strecoara.

Siropul se obtine fierbând maceratiile împreuna cu mierea (50%), iar sucul se obtine prin presarea plantelor proaspete, îndeosebi a fructelor.

Ierburile de leac pot fi administrate pe cale bucala, prin bai, prin cataplasme, prin fumigatie sau inhalare.

O observatie esentiala, care priveste orice prelucrare a plantelor în apa, se refera la calitatea apei. Sa nu folosim apa de la robinet. Aceasta este tratata chimic, iar compusii care au participat la acest tratament pot influenta actiunea substantelor din planta. Apa buna înseamna fie apa de izvor sau de fântâna, fie apa plata. Trebuie retinut de asemenea faptul ca nu trebuie folosite vase din metal sau daca sunt din metal, peretii interiori trebuie sa fie smaltuiti.

Deoarece spatiul îndrumarului nu ne permite sa intram mai în amanuntime, pentru a ne largi dimensiunea cunoasterii personale, recomandam consultarea urmatoarelor titluri de lucrari în acest domeniu:

I. Marturisirile Maicii Sofronia de Alexander Reinhardt.

II. Sanatate din farmacia Domnului de Maria Treben.

III. Terapia naturala -

Bucataria fara foc -

Minitratat de hrana vie de Elena Nita Ibrian.

Cel ce se decide sa întrebuinteze plantele medicinale, ar trebui sa înceapa cu cele depurative (care curata sângele), cum ar fi leurda, urzica, ventrilica, papadia si patlagina.

Reamintim ca este foarte important sa se consume în timpul zilei o cantitate mare de ceai în cazul bolilor ce par incurabile.

În acest capitol ne-am straduit a îndruma oamenii atât spre plantele medicinale si puterile lor, dar mai ales spre forta suprema a Creatorului, în ale carui mâini se afla cuibarita viata noastra.

La El sa cautam ajutor si mângâiere, iar la boala grea sa luam, smeriti si cucernici, ierburi din farmacia Lui. El ne conduce, de El depinde sa ne umplem de daruri si sa ne dirijeze viata dupa vointa LUI.

Sursa: http://biserica.org