Armurariu
Factorul curativ: semintele
Afectiuni pentru care se recomanda: hepatita virala A, B si C, icter, insuficienta hepatica, ciroza hepatica; diskinezie biliara, litiaza biliara; diferite intoxicatii.
Prezentare generala
Denumirea uzuala: Armurariu (lat. Silybum marianum Gaerth.).
Armurariu este o planta tepoasa, de vreun metru inaltime, cu tulpini si frunze de un verde sters, cu flori rosietice, care fac niste seminte cu gust amarui. Acest scaiete este printre cele mai utilizate plante medicinale din lume. De ce? Pentru ca in semintele sale se ascund substante cu o extraordinara actiune benefica asupra ficatului. In tara noastra este plantade cultura si creste in zone precum Dobrogea, Oltenia, in sudul Moldovei si in zona Subcarpatilor Sudici.
Calitati curative si actiune farmaceutica:
Semintele de armurariu contin silimarina formata din flavonide, silibina, silidianina, silicristina, betaina hcl, aminoacizi, glicina, cisteina, leucina, tiramina, acid glutamic, 1-2 aminobutiric, polihidroxil cromone, lipide, cu proprietati eupeptice, tonic amare, hepatoprotectoare; actiunea de impiedicare a distructiei si de reconstructie a celulei hepatice.
Recomandari:
Uz intern:
Hepatita virala A, B si C - Armurariul se ia sub forma de infuzie combinata: 1 litru si jumatate pe zi, vreme de 3 saptamani. Apoi se face o pauza de 15 zile, dupa care armurariul se administreaza sub forma de pulbere, din care se ia o lingurita de 4 ori pe zi.
Icter, insuficienta hepatica - Se administreaza zilnic jumatate de litru de infuzie combinata de armurariu, in cure de doua saptamani, cu o saptamana de pauza.
Ciroza hepatica - Se ia sub forma de pulbere cate o lingurita rasa de patru ori pe zi, in cure de 21 de zile, cu 15 zile de pauza.
Diskinezie biliara, litiaza biliara - se face un amestec de tinctura de armurariu si tinctura de anghinare, in proportii egale. Se ia din aceasta combinatie o lingurita de patru ori pe zi, de preferinta inainte de mesele principale. Tratamentul e recomandat si in cazul dispepsiei sau al digestiei dificile.
Otravire cu ciuperci toxice - se consuma timp de 10 zile din abundenta infuzie combinata de armurariu (minim un litru pe zi), deoarece sustine activitatea hepatica si neutralizeaza direct actiunea unor substante toxice din ciuperci.
Intoxicatie cu metanol, cu tetraclorura de carbon, cu metale grele (plumb, mercur), cu medicamente care ataca ficatul - se administreaza timp de o saptamana un litru si jumatate de infuzie combinata de armurariu pe zi. E un tratament adjuvant foarte util pentru protejarea organelor interne si a sistemului nervos.
Alcoolism - se fac cure de trei saptamani, cu doua saptamani de pauza, cu infuzie combinata de armurariu, din care se bea un litru pe zi.
Uz extern:
Psoriazis - se aplica o data pe zi o cataplasma cu pulbere de seminte de armurariu, pe locurile afectate. Suplimentar se poate face o cura interna cu seminte de armurariu, sub forma de tinctura, 4 lingurite pe zi, pentru dezintoxicare. Adjuvant in cancerul de piele - o data la doua zile, se pun cataplasme cu pulbere pe zona bolnava. Pe langa acesta, se poateface un tratament intern.
Preparare
Ceai
Pulbere: se macina cu rasnita electrica de cafea dupa care se face o cernere prin sita pentru faina alba. Se pastreaza pulberea intr-un borcan ermetic inchis, la rece si la intuneric, nu mai mult de 4-5 zile.
Tinctura: se poate pastra mult timp (2 ani), fara a-si pierde calitatile terapeutice. Se pun intr-un borcan douazeci de linguri de pulbere de seminte de armurariu, care se acopera cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, iar deasupra ramane un strat de alcool de doua degete, se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de 14 zile, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare, si se pastreaza vreme de maximum 2 ani.
Infuzia combinata: 1-2 lingurite de pulbere de seminte de armurariu se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar pulberea ramasa se opareste cu o jumatate de cana de apa fierbinte 20 minute, dupa care se lasa la racit; se combina cele doua extracte; se bea acest preparat cu un sfert de ora inainte de masa. Cataplasma: 2-3 linguri de pulbere fin macinata din seminte de armurariu se amesteca cu apa calduta pentru a forma o pasta ce va fi aplicata extern pe locurile afectate. Se leaga deasupra un tifon curat, cataplasma fiind mentinuta astfel timp cel putin 2-3 ore.
Precautii, contraindicatii si alte comentarii
Nu exista.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu