Una dintre marile boli ale sufletului este boala invidiei. Aceasta produce mare rau sufletului omului, este si cauza unei mari nefericiri si altora. Cel stapanit de patima invidiei nu tine cont de prieteni, rude, binefacatori.
Cel invidios este stapanit de o mare tristete si dificultatea bolii acesteia este ca, asa cum spune Sfantul Vasile cel Mare, "nu poate s-o marturiseasca, ci tine capul plecat si este mohorat si este tulburat si este dominat si este distrus de rau". In mod obisnuit invidiosul nu vrea sa dezvaluie boala lui, rana sufletului sau si astfel toata ziua este mohorat.
Ce este invidia ?
Invidia este in
principal tristetea pentru fericirea aproapelui nostru si bucuria pentru
nefericirea lui. Dupa cum noteaza Sfantul Vasile cel Mare, invidia este
"tristetea pentru succesul aproapelui". Fericirea fratelui nostru
este "hrana bolii si adaos de suferinta pentru cel gelos". In mod
obisnuit, cel invidios este mahnit, este stapanit de o tristete insuportabila,
nu atat pentru raul care i-a venit lui, ci pentru binele care i-a venit
semenului sau. Nu socoteste binele lui propriu, nici nu slaveste pe Dumnezeu
pentru binefacerile pe care i le trimite zilnic, ci este chinuit pentru
fericirea fratelui sau. Se intristeaza deoarece fratele lui se bucura, deoarece
acela dispune mai mult de ceea ce dispune el.
Invidia este o mare
rana, deoarece nici o alta patima nu este atat "de distrugatoare pentru
sufletele oamenilor". Este o mare rana pentru ca se naste din radacina
tuturor patimilor, care este trufia. Sfantul Talasie accentueaza ca semnul
caracteristic al vanitatii este prefacatoria si minciuna, in timp ce semnul
trufiei este infumurarea si invidia. Astfel, cand suntem stapaniti de invidie
este sigur ca suntem stapaniti de mama ei, care este trufia. Se poate sa ne
aratam smeriti, dar fiind invidiosi, suntem trufasi.
De asemenea, invidia se
leaga foarte strans de iubirea de slava. Pentru ca in mod obisnuit invidiem pe
ceilalti deoarece sunt slaviti acestia si nu noi. Este foarte semnificativ ca,
dupa Sfantul Marcu Ascetul, acela care pentru acelasi lucru il lauda pe unul si
pe altul il condamna este sigur ca este stapanit de patima vanitatii si a
invidiei. Si de multe ori prin laude urmareste sa ascunda invidia care exista
in inima lui. Acest pasaj este definitoriu pentru viclenia cu care se manifesta
patima invidiei. In oamenii care continuu lauda, probabil se ascunde patima
invidiei.
Cum se manifesta
invidia ?
Invidiosul in mod
obisnuit examineaza viata semenilor lui si urmareste compararea vietii lui cu a
lor. Cand se incredinteaza ca fratele lui ii este superior, atunci lasa sa se
manifeste groaznica patima a invidiei. Si in mod obisnuit prima manifestare este
mohorarea, supararea si mahnirea. "Niciodata tristetile, niciodata
mahnirile nu parasesc pe cel gelos". Calitatile trupesti si sufletesti ale
celorlalti sunt cauza de tristete si mahnire. Chiar si bunurile materiale sunt
cauza supararii. De aceea invidiosul nu se deosebeste de un om gol care este
ofensat de toti. "Nimic nu-l deosebeste de omul gol jignit de catre
toti". Si aceasta ranire este foarte adanca. Coboara in inima. "Toate
aceste lovituri si rani izbind in adancul inimii lui" (Sfantul Vasile cel
Mare).
Invidiosul in mod
obisnuit are multi ochi. Supravegheaza cu sarguinta sa gaseasca totdeauna
motive sa condamne. Observa pe celalalt cum va vorbi, cum se va comporta. Este
pregatit sa-i faca observatii si mai ales in fata celorlalti, ca sa-l coboare si
paralel sa se inalte pe el insusi. Cand cel invidiat este laudat, atunci cel
care invidiaza este gata sa exprime contrariul. Este pregatit sa spuna
"da, dar..." si sa prezinte intamplator parti necunoscute ale vietii
celuilalt, evident ca sa-l umileasca.
Sfantul Vasile cel Mare
infatiseaza foarte sugestiv si manifestarile trupesti ale omului invidios.
Fiindca este adevarat ca patimile sufletului de multe ori sunt manifestate si
trupeste, de vreme ce exista stransa legatura intre suflet si trup. Spune Sfantul
Vasile cel Mare ca invidiosii devin evidenti din expresia fetei lor.
"Privirea acestora este seaca si nestralucitoare, obrazul mohorat,
spranceana ofilita; sufletul tulburat de patima, nemaiavand criteriul
adevarului asupra lucrurilor". Invidiosii nu gasesc ceva bun la ceilalti,
gasesc numai urateniile celuilalt.
Pe când privirea celui
bolnav duhovniceşte este una iritată, încordată, iar ochii sunt uneori roşii.
Şi comportamentul său exterior vorbeşte despre faptul că el n-are linişte şi
reacţionează brusc la anumite evenimente, fiind agitat.
Mitropolitul Hieroteos
Vlachos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu