Invidia, una din marile boli ale sufletului

Una dintre marile boli ale sufletului este boala invidiei. Aceasta produce mare rau sufletului omului, este si cauza unei mari nefericiri si altora. Cel stapanit de patima invidiei nu tine cont de prieteni, rude, binefacatori.
Cel invidios este stapanit de o mare tristete si dificultatea bolii acesteia este ca, asa cum spune Sfantul Vasile cel Mare, "nu poate s-o marturiseasca, ci tine capul plecat si este mohorat si este tulburat si este dominat si este distrus de rau". In mod obisnuit invidiosul nu vrea sa dezvaluie boala lui, rana sufletului sau si astfel toata ziua este mohorat.

                                                                                     

Ce este invidia ?

Invidia este in principal tristetea pentru fericirea aproapelui nostru si bucuria pentru nefericirea lui. Dupa cum noteaza Sfantul Vasile cel Mare, invidia este "tristetea pentru succesul aproapelui". Fericirea fratelui nostru este "hrana bolii si adaos de suferinta pentru cel gelos". In mod obisnuit, cel invidios este mahnit, este stapanit de o tristete insuportabila, nu atat pentru raul care i-a venit lui, ci pentru binele care i-a venit semenului sau. Nu socoteste binele lui propriu, nici nu slaveste pe Dumnezeu pentru binefacerile pe care i le trimite zilnic, ci este chinuit pentru fericirea fratelui sau. Se intristeaza deoarece fratele lui se bucura, deoarece acela dispune mai mult de ceea ce dispune el.

Invidia este o mare rana, deoarece nici o alta patima nu este atat "de distrugatoare pentru sufletele oamenilor". Este o mare rana pentru ca se naste din radacina tuturor patimilor, care este trufia. Sfantul Talasie accentueaza ca semnul caracteristic al vanitatii este prefacatoria si minciuna, in timp ce semnul trufiei este infumurarea si invidia. Astfel, cand suntem stapaniti de invidie este sigur ca suntem stapaniti de mama ei, care este trufia. Se poate sa ne aratam smeriti, dar fiind invidiosi, suntem trufasi.

De asemenea, invidia se leaga foarte strans de iubirea de slava. Pentru ca in mod obisnuit invidiem pe ceilalti deoarece sunt slaviti acestia si nu noi. Este foarte semnificativ ca, dupa Sfantul Marcu Ascetul, acela care pentru acelasi lucru il lauda pe unul si pe altul il condamna este sigur ca este stapanit de patima vanitatii si a invidiei. Si de multe ori prin laude urmareste sa ascunda invidia care exista in inima lui. Acest pasaj este definitoriu pentru viclenia cu care se manifesta patima invidiei. In oamenii care continuu lauda, probabil se ascunde patima invidiei.

Cum se manifesta invidia ?

Invidiosul in mod obisnuit examineaza viata semenilor lui si urmareste compararea vietii lui cu a lor. Cand se incredinteaza ca fratele lui ii este superior, atunci lasa sa se manifeste groaznica patima a invidiei. Si in mod obisnuit prima manifestare este mohorarea, supararea si mahnirea. "Niciodata tristetile, niciodata mahnirile nu parasesc pe cel gelos". Calitatile trupesti si sufletesti ale celorlalti sunt cauza de tristete si mahnire. Chiar si bunurile materiale sunt cauza supararii. De aceea invidiosul nu se deosebeste de un om gol care este ofensat de toti. "Nimic nu-l deosebeste de omul gol jignit de catre toti". Si aceasta ranire este foarte adanca. Coboara in inima. "Toate aceste lovituri si rani izbind in adancul inimii lui" (Sfantul Vasile cel Mare).

Invidiosul in mod obisnuit are multi ochi. Supravegheaza cu sarguinta sa gaseasca totdeauna motive sa condamne. Observa pe celalalt cum va vorbi, cum se va comporta. Este pregatit sa-i faca observatii si mai ales in fata celorlalti, ca sa-l coboare si paralel sa se inalte pe el insusi. Cand cel invidiat este laudat, atunci cel care invidiaza este gata sa exprime contrariul. Este pregatit sa spuna "da, dar..." si sa prezinte intamplator parti necunoscute ale vietii celuilalt, evident ca sa-l umileasca.

Sfantul Vasile cel Mare infatiseaza foarte sugestiv si manifestarile trupesti ale omului invidios. Fiindca este adevarat ca patimile sufletului de multe ori sunt manifestate si trupeste, de vreme ce exista stransa legatura intre suflet si trup. Spune Sfantul Vasile cel Mare ca invidiosii devin evidenti din expresia fetei lor. "Privirea acestora este seaca si nestralucitoare, obrazul mohorat, spranceana ofilita; sufletul tulburat de patima, nemaiavand criteriul adevarului asupra lucrurilor". Invidiosii nu gasesc ceva bun la ceilalti, gasesc numai urateniile celuilalt.

Pe când privirea celui bolnav duhovniceşte este una iritată, încordată, iar ochii sunt uneori roşii. Şi comportamentul său exterior vorbeşte despre faptul că el n-are linişte şi reacţionează brusc la anumite evenimente, fiind agitat.

Mitropolitul Hieroteos Vlachos