Pentru unele persoane, venirea primăverii aduce cu sine şi reactivarea durerilor ulceroase, pe durate cuprinse între una şi trei săptămâni, separate prin perioade de linişte.
Infuzia de busuioc ajută la reglarea digestiei
Cauzele declanşării ulcerelor sunt, în primul rând, de natură mecanică, producând lezarea mucoaselor prin înghiţirea unor alimente tari, incomplet mestecate.
Urmează efectul hipersecreţiei acide, cu suc gastric bogat în acid clorhidric, cauzat de o alimentaţie greşită, cu prăjeli şi afumături, exces de grăsimi, alcooluri tari, tutun, produse acide (murături) şi puternic condimentate, carne insuficient prelucrată termic, apă poluată cu substanţe chimice, conservanţi acizi folosiţi în conserve, gemuri şi compoturi.Greşeli în regimul de alimentaţie şi de viaţă sunt mesele luate la ore neregulate, mâncatul în grabă, fără mestecare completă, nerespectarea unor reguli stricte de igienă (spălatul pe mâini înainte de mese), enervări în viaţa particulară sau la profesii cu stres şi mare încordare nervoasă. Atenţie la tulburările afective şi suprasolicitări intelectuale şi, eventual, netratarea corespunzătoare a unei vechi gastrite acide.
Simptomele bolii ulceroase încep cu senzaţia de jenă epigastrică, urmată de arsuri, greţuri, vărsături acide şi dureri violente cu iradieri în spate, apărute în timpul mesei şi în primele 1-2 ore după mâncare (la ulcerul gastric) sau la 2-4 ore după mese (la ulcerul duodenal).
Fitoterapia propune utilizarea speciilor de plante medicinale, cu efecte cicatrizante la nivelul nişelor create şi cu reacţii alcalinizante pentru refacerea mucoaselor afectate de excesul de aciditate din sucul gastric. În plus, există specii vegetale care conţin principii active antiseptice şi proprietăţi emoliente.
În uz intern, cele mai eficiente sunt curele de lungă durată care folosesc zilnic ceaiuri (sub formă de infuzii sau decocturi), extracte, uleiuri, preparate din anumite plante:
- gălbenele - cu efecte emoliente şi cicatrizante de excepţie, folosite sub formă de infuzii (2 linguriţe flori uscate la 250 ml apă clocotită cu infuzare 15-20 de minute), care se consumă înainte de mesele principale prin înghiţituri rare;
- obligeană - macerat la rece din 2-3 linguriţe rădăcini uscate şi macerate 12 ore în 500 ml apă rece; se încălzeşte uşor a doua zi şi se consumă câte 1/2 pahar, cu 20 de minute înainte de mese, asigurând calmarea durerilor şi stimularea digestiei;
- tătăneasă - decoct din rădăcini uscate şi mărunţite (2-3 căni pe zi înainte de mese), cu efecte antiinflamatoare şi cicatrizante, acţionând în vindecarea completă a perforaţiilor şi refacerea rapidă a mucoasei gastrice ;
- stejarul şi salcâmul - decoct din scoarţă mărunţită (2-3 căni pe zi), cu un conţinut ridicat de taninuri, care acţionează cu efecte antiseptice şi hemostatice;
- busuiocul - infuzie din herba înflorită (3 ceaiuri neîndulcite pe zi), cu rol în reglarea digestiei, eliminarea fermentaţiilor şi a focarelor putrede.
- turiţa mare - infuzii din herba (2-3 căni pe zi), cu efecte în vindecarea ulcerului gastric, accelerarea tranzitului intestinal şi stimularea poftei de mâncare.
Bune rezultate se obţin cu amestecul din ulei de gălbenele şi ulei de sunătoare, eventual şi ulei de mentă, din care se ia câte o lingură dimineaţa şi seara, cu 30 de minute înainte de mese, timp de 20 de zile, având acţiuni cicatrizante, antiseptice, emoliente şi antiinflamatoare.
Pentru vindecarea ulcerelor gastrice, alimentaţia corectă are rolul cel mai important, indiferent de intensitatea crizelor dureroase. Se urmăreşte cruţarea mucoasei stomacului şi duodenului, cu rol de pansament gastric.
Prof. univ. dr. Constantin Milică
Sursa: www.doxologia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu