Passiflora, numită și
Floarea patimilor (în mod greșit, „Floarea pasiunii”), deoarece amintește prin
acest aspect de patimile Mântuitorului. „Floarea pasiunii” este o traducere
proastă a expresiei „flos passionis”, numele pe care i l-au dat plantei preoții
spanioli misionari, ajunși în America de Sud în secolul al XVII-lea.
Cele cinci petale,
împreună cu cele cinci sepale, îi reprezintă pe cei 10 discipoli fideli, fără
Iuda trădătorul și fără Petru. Filamentele, în număr de 72, ar corespunde coroanei cu spini
purtate de Hristos (se spune că erau tot 72 de spini). Frunzele ascuțite
amintesc de lancea cu care a fost străpuns Iisus.
Passiflora este o
plantă cățărătoare originară din America de Sud. Și tocmai pentru că este un
arbust cățărător, de aceea își susține greutatea cu ajutorul unor cârcei ca și
niște ațe. Acești cârcei, sunt echivalentele vegetale ale degetelor: sunt
subțiri, dar extrem de puternici și au un simț tactil dezvoltat. Când această
plantă crește, din tulpina ei răsar niște cârcei care se întind, căutand un
suport solid. Celulele din exterior cresc mai repede decât cele din interior,
iar astfel, vârful cîrcelului se răsucește.
Ulterior, mijlocul cârcelului începe să se încolăcească precum un arc, trăgând floarea mai aproape de ancorajul său. Când planta ajunge la maturitate, este fixată pe loc de mii de cârcei. Tulpina cațărătoare, lemnificată, poate ajunge de la 3 până la 10m, are frunze trilobate, zimtate si se agata cu ajutorul lujerilor. Floarea are frunzele dispuse de o parte și de alta a ramurilor și un pețiol lung de formă trilobată. Florile frumoase cresc individual și au petale albe, acoperite de o corola de filamente violet sau roz și de stamine mari cu săculeți portocalii.
Ulterior, mijlocul cârcelului începe să se încolăcească precum un arc, trăgând floarea mai aproape de ancorajul său. Când planta ajunge la maturitate, este fixată pe loc de mii de cârcei. Tulpina cațărătoare, lemnificată, poate ajunge de la 3 până la 10m, are frunze trilobate, zimtate si se agata cu ajutorul lujerilor. Floarea are frunzele dispuse de o parte și de alta a ramurilor și un pețiol lung de formă trilobată. Florile frumoase cresc individual și au petale albe, acoperite de o corola de filamente violet sau roz și de stamine mari cu săculeți portocalii.
Floarea patimilor este
o floare de dimensiuni mari iar diametrul ei poate ajunge la 4-5cm. Are o
corolă specifică, formată din petale de culoarea albă, dublate de filamente
vișinii, mai lungi decât petalele, iar staminele sunt de culoare portocalie.
Fructele sunt și ele mari și conțin multe semințe în interior.
Passiflora înflorește
vara, iar ținuta cea mai sănătoasă și mai spectaculoasă a acestei plante
agățătoare se obține prin expunerea la soare sau într-un loc semi-umbrit, în
sol cu umiditate medie, bogat in humus și cu aciditate neutră. Această plantă
medicinală nu trebuie confundata cu varietatea cultivata care produce fructul
pasiunii.
Componenții principali
Planta conține
flavonoizi, glicozide, alcaloizi, compuși fenolici și ulei volatil.
Proprietăți
Principalele
proprietăți medicinale ale plantei sunt legate de acțiunea inhibitoare asupra
sistemului nervos central. Planta are proprietăți sedative, anxiolitice,
hipotensoare si antispastice.
Din passiflora sunt
utile frunzele și tulpinile. Frunzele se recoltează la sfârșitul verii. După
uscare, passiflora este folosită la prepararea de infuzii, tincturi, extract de
lichid și pulberi.
Indicații
Passiflora se folosește
pentru tratarea insomniei, anxietății, spasmelor musculare, mai ales dacă sunt
însoțite și de încordare musculară, palpitațiilor,
stărilor de iritabilitate nervoasă, stări emotive, precum și în tratarea
gastritelor, a colitelor și a nevralgiilor. Se poate folosi ca adjuvant în
convulsii de diferite etiologii, migrene. Este un remediu blând de aceea este
foarte adecvat administrării la copii.
O serie de studii
efectuate în 1974 au relevat faptul că maltolul și etil-maltolul sunt
responsabile pentruefectele sedative ale passifloerei. În plus flavonoidele au
de asemenea acțiune sedative.
Absentă din numeroase
tratate medicale tradiționale, passiflora a rămas destul de puțin cunoscută, în
pofida certelor sale calități sedative și calmante, ca și a adaptabilității
foarte bune la tratamentele individualizate, pentru majoritatea oamenilor. Din
acest punct de vedere, mult mai cunoscute sunt hameiul și valeriana, pe care
totuși passiflora le însoțește în formulele fitoterapeutice ale unor preparate.
Utilă împotriva insomniei, a stărilor nervoase (angoase, isterii, palpitatii) a
neurasteniei, a excitației cerebrale (epilepsie), ea servește totodată la
tratarea tulburărilor de menopauză. Antispasmodică și lipsită de pericol,
passiflora are efect pozitiv în cazul nevralgiilor și al astmului spasmodic.
Cunoscută drept remediu
de mult timp, această plantă a făcut obiectul unor studii recente, care
confirmă proprietățile sale anxiolitice. Datorită lor, se remarcă în mod
special utilitatea în tratarea anxietății extreme cazate de sevrajul apărut în
urma consumului de cannabis, de opiacee sau de alcool. Se pare, de asemenea, ca
poate trata azoospermia (absența spermatozoizilor și deci infertilitatea
masculină), ca și scăderea libidoului, de care suferă în mod frecvent marii
consumatori de alcool sau de țigări. În fine, passiflora și-a demonstrat de
curând și proprietățile antitusive, care confirmă utilizarea sa tradiționala
împotriva astmului.
Preparare
În general,
ca remediu, se folosește infuzia de frunze – o linguriță de produs vegetal se
adaugă la 200 ml de apă clocotită, se infuzează în vas acoperit timp de 5-10
minute, se strecoară, se îndulcește cu puțină miere. Se consumă doua-trei căni
pe zi, între mesele principale, dintre care ultima înainte de culcare. Și
florile sunt la fel de eficace, însă în general se preferă frunzele.
Contraindicații
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu