- Părinte, este cunoscut faptul că o parte din
psihiatri consideră că pricina unor boli psihice este înfrânarea în perioada
vârstei tinere.
- Părerea lor este greşită şi explicaţia foarte
simplă. Toţi cei ce consultă pe psihiatru sunt bolnavi. Nimeni nu merge la
medic când este sănătos.
Fiindcă o parte din bolnavii aceştia nu au relaţii trupeşti, trag concluzia, legată de teoriile freudiene, că pricina tulburărilor nervoase este înfrânarea.
Fiindcă o parte din bolnavii aceştia nu au relaţii trupeşti, trag concluzia, legată de teoriile freudiene, că pricina tulburărilor nervoase este înfrânarea.
Eu însă ştiu zeci de tineri care sunt înfrânaţi
şi, fireşte, au şi o sănătate sufletească minunată.
Psihanaliza a început cu Freud, care susţinea că
tulburările sufleteşti sunt efectul presiunilor avântului sexual, ale
instinctului de reproducere al omului. Cu psihanaliza şi cu întrebările ei
caracteristice şi prin hipnoză încearcă să ajute pe suferind să scoată din
subconştientul său experienţe vechi ale unor răni sufleteşti şi acolo să
descopere punctul de plecare a vinei sale, care, desigur, după ei, are legătură
cu nesatisfacerea pornirii sexuale.
Epoca noastră însă, o epocă, din nefericire, a
deplinei moleşeli, a dezminţit răsunător pe Freud, deoarece, potrivit teoriei
lui, astăzi, când nu există constrângerea instinctului sexual, ci deplina lui
libertate şi satisfacere, ar trebui să se fi redus bolile sufleteşti, dar se
întâmplă exact contrariul: adică numărul bolnavilor psihici s-a mărit, potrivit
cu informaţiile ce le avem în ultimii ani.
- Adică nu recomandaţi nimănui să recurgă la psihanaliză.
- Adică nu recomandaţi nimănui să recurgă la psihanaliză.
- E timp pierdut şi risipă de bani, fiule!
Medicina clasică, fiind cea care aplică o teorie numai dacă ea îşi dovedeşte,
fără contrazicere, rezultatele terapeutice, nu foloseşte psihanaliza ca mijloc
terapeutic, deoarece până astăzi aceasta n-a izbutit să ofere date care să
dovedească faptul că are valoare terapeutică.
Medicamente pentru boli sufleteşti
- Este îngăduit ca şi creştinii să ia asfel de
medicamente? Deoarece mulţi susţin că neliniştea, mâhnirea, melancolia şi, în
general, bolile psihice se vindecă numai cu o viaţă duhovnicească, adică cu
rugăciune, mers la biserică, mărturisire, Sfânta împărtăşanie etc.
- Când e nevoie, trebuie să le ia şi creştinii.
- Dar ce pot face aceste medicamente sufletului
omului?
- Va trebui să lămurim de la început că
aşa-numitele psihomedicamente sau calmante, adică aceste substanţe materiale,
nu pot sub nici o formă să dea sufletului omului liniştea dorită, nici să aducă
mângâiere şi nădejde în sufletul unei mame, de pildă, căreia i-a murit fiul,
nici măcar să uşureze conştiinţa unui om de remuşcările păcatelor ce le-a
săvârşit. Aceste daruri numai “de sus sunt, pogorând de la Părintele
luminilor”. Şi numai preoţii şi mai ales duhovnicii Bisericii pot tămădui
aceste stări ale oamenilor.
- Atunci de ce aţi spus că trebuie şi
psihomedicamentele?
– Ascultaţi! Nelinişte sau întristare nu-i cuprinde pe oameni numai din pricina factorilor arătaţi mai sus, sau din pricina unei catastrofe economice sau din constrângerea şi extenuarea personalităţii lor etc, ci şi din pricina factorilor care pornesc de la sistemul nervos (creier) al omului. Adică din tulburarea funcţiilor creierului cum ar fi sentimentul, gândirea, voinţa etc. neliniştea sau întristarea de felul acesta se accentuează sau se vindecă cu psihomedicamente, adică cu medicamente ce acţionează asupra lucrărilor creierului cu scopul de a le readuce la ritmul lor normal.
– Ascultaţi! Nelinişte sau întristare nu-i cuprinde pe oameni numai din pricina factorilor arătaţi mai sus, sau din pricina unei catastrofe economice sau din constrângerea şi extenuarea personalităţii lor etc, ci şi din pricina factorilor care pornesc de la sistemul nervos (creier) al omului. Adică din tulburarea funcţiilor creierului cum ar fi sentimentul, gândirea, voinţa etc. neliniştea sau întristarea de felul acesta se accentuează sau se vindecă cu psihomedicamente, adică cu medicamente ce acţionează asupra lucrărilor creierului cu scopul de a le readuce la ritmul lor normal.
Dar s-o spun cu cuvinte mai simple: Mulţi
creştini îşi fixează atenţia lor numai spre componenta imaterială a omului,
adică spre suflet, atribuindu-i lui şi numai lui manifestările neliniştii, ale
melancoliei etc, şi astfel refuză medicamentele, susţinând că materia nu poate
acţiona asupra imaterialului. Dar ei uită că omul are şi trup. Şi deoarece
creierul, prin care se manifestă sufletul, este un organ al trupului trebuie ca
tulburărilor lui să li se ţină piept cu mijloace materiale (adică şi cu
medicamente sau, mai demult, prin insulina sau prin electroşoc).
- La ce vă referiţi când spuneţi că sufletul se
manifestă prin creier?
- O imagine pe care am putea-o folosi ca să
descriem legătura sufletului cu creierul este a violei cu violonistul. Precum
nu poate scoate o melodie frumoasă nici chiar cel mai bun violonist, dacă viola
este spartă sau neacordată, în acelaşi fel şi comportamentul omului nu va fi
întreg (complet) (Cf. II Tim. 3, 17), dacă creierul lui prezintă o oarecare
tulburare, când nu se va putea manifesta corect sufletul lui. Exact această
tulburare încearcă s-o îndrepte cu medicamente şi să ajute indirect sufletul să
se manifeste corect.
- Vreau să vă întreb şi altceva. Viata mistică
internă sau rugăciunea fierbinte nu pot tămădui tulburările acestea ale
creierului?
- Desigur, Dumnezeu poate face minuni şi în
aceste afecţiuni. Insă întrebarea care mi-a fost pusă la început a fost alta.
Adică dacă se îngăduie creştinilor folosirea psihomedicamentelor. Şi la aceasta
răspund fără îndoială: Da. Dar vă întreb şi eu, de ce nu puneţi aceeaşi
întrebare şi pentru astm, de pildă, sau pentru eczemă, ori pentru migrenă, ori
pentru glaucom, sau pentru ulcer duodenal etc, etc? In cele din urmă, să
înţelegem că neliniştea sau melancolia etc, nu provin numai din tulburarea
sufletului, ci şi din tulburarea creierului, sau din combinarea amândurora. In
ultimul caz e nevoie şi de sprijin psihologic (soluţionarea problemelor, ajutor
dezinteresat, comportament dres cu sarea discernământului, ca să nu se simtă
stingheriţi de manifestările dragostei noastre cei ce prezintă astfel de
probleme, control de către un psihiatru priceput şi credincios, care să-i
lămurească şi despre firea supărărilor (neputinţelor) lor, chemarea ajutorului
dumnezeiesc, apropiere de Tainele Bisericii etc), şi, paralel, o educaţie
medicală.
Psihoză, influentă demonică şi sfinţenie
- Mulţi creştini susţin că bolile psihice se
datoresc înrâuririi demonice şi, prin urmare, leapădă folosirea
psihomedicamentelor. Ce părere aveţi despre asta?
- O parte a bolnavilor psihici sunt într-adevăr
demonizaţi, însă, majoritatea bolnavilor psihici nu sunt demonizaţi, nici
manifestările bolii lor nu se datorează înrâuririi demonice.
- Şi cum putem pricepe dacă e vorba de îndrăcire?
- Biserica deosebeşte (descoperă) îndrăcirea de
starea de bolnav psihic în faţa Sfintelor Taine: Sfânta Mărturisire, Sfânta
Impărtăşanie etc, sau înaintea Evangheliei, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Moaşte
sau a Sfintelor Icoane şi, în general, a lucrurilor sfinte.
Imi spunea Părintele I. că, la Sfântul Gherasim
Chefalonitul aşezase odată în spatele unui îndrăcit căzut cu faţa la pământ –
fără ca el să vadă şi ca să se excludă eventuala sugestie – Sfânta Scriptură
sau o Icoană şi atunci îndrăcitul tresaltă, lucru ce nu se întâmpla când îl
atingeau cu altfel de cărţi sau obiecte.
- Avem vreun exemplu de tulburare psihologica la
sfinţi?
- Desigur. Vă aduc cazul Sfintei Olimpiada,
diaconiţa. După izgonirea Sfântului Ioan Gură de Aur, părintele ei duhovnic, a
fost cuprinsă de mâhnire şi Sfântul o mângâia cu epistolele sale, aducându-i
aminte de răsplata dumnezeiască pregătită celor ce sunt prigoniţi pentru Numele
Domnului.
Epilepsia şi demonizarea
- Epilepticii sunt stăpâniţi de diavol?
- Nu toţi. La mulţi dintre aceştia suferă numai
creierul şi asta are ca rezultat manifestarea spasmelor, a surdo-muţeniei etc,
manifestări asemănătoare cu cele ale demonizaţilor, precum se arată în
Evanghelie.
Vindecările demonizaţilor
- De ce Domnul a făcut atât de multe minuni cu
demonizaţii?
- Pentru ca să se arate superioritatea puterii
Domnului asupra diavolilor şi oamenii să creadă în El. Aceste minuni sunt multe
la număr, deoarece, probabil Dumnezeu a îngăduit ca în acea epocă diavolul să
aibă mai multă stăpânire asupra oamenilor, fără ca să se excludă posibilitatea
ca numărul diavolilor să fie acelaşi cu acela al tuturor vremurilor.
Ajutorul dumnezeiesc şi medical
- Când avem o oarecare problemă de sănătate,
trebuie să ne limităm numai la chemarea ajutorului dumnezeiesc, sau putem apela
şi la ştiinţa medicală?
- Pe amândouă le primeşte Dumnezeu: “Cinsteşte pe
doctor, cu cinstea lui pentru trebuinţe că şi pe el l-a făcut Domnul. Că de la
Cel Prea Inalt este leacul… Domnul a făcut din pământ leacurile şi omul
înţelept nu se va scârbi de ele” (Intel. Sirah, 38, 12).
Apelul la ştiinţa medicală nu exclude chemarea
ajutorului dumnezeiesc. Adică creştinii, fără să lepede ajutorul medical,
trebuie să se roage încât să lumineze Dumnezeu pe medici să afle diagnosticul
corect, să facă consultaţiile necesare şi să rânduiască terapia potrivită. Să
roage de asemenea pe Dumnezeu să-i lumineze şi pe bolnavi să conlucreze
împreună cu medicul, să-i întărească în răbdare ca să iasă câştigaţi sufleteşte
din încercarea lor şi, dacă este voia Sa şi spre folosul sufletului lor, să-i
elibereze din boală.
Incercare până la sfârşit
Intrebarea unui medic:
- Părinte, de ce să ne luptăm cu cei grav
bolnavi, ca de pildă, cu oameni ce au suferit comoţii cerebrale şi au devenit
ca nişte făpturi “fără de viaţă”, sau cu bolnavii de cancer?
- Fiule, mi-a plăcut totdeauna lucrarea medicinii
ca ştiinţă ce luptă împotriva morţii şi încearcă să prelungească viaţa…
Nu ştim dacă nu se dezmeticeşte cineva şi-şi vine
întru sine şi se pocăieşte. Pe de altă parte, casnicii lui, care-l îngrijesc şi
suferă cu el, se folosesc prin răbdarea ce o fac, înţeleg deşertăciunea celor
lumeşti, filozofează asupra vieţii şi a morţii, li se dă prilejul să înveţe, să
sufere şi să iubească… Foarte mult se folosesc de prelungirea vieţii bolnavului
lor.
Infirmierul a rezolvat problema
El însuşi a povestit următoarea întâmplare:
- Cam cu 20 de ani în urmă, un fiu duhovnicesc al
meu s-a lovit la ochi. I-a apărut o inflamaţie şi a intrat de urgenţă în
Clinica Oftalmologică a Universităţii. După ce l-a consultat, medicul-profesor
i-a spus că starea lui e gravă – oftalmie – şi că trebuia operat de urgenţă
ochiul ca să se prevină pericolul inflamării şi a celuilalt ochi şi al
răspândirii inflamaţiei şi la creier, cu toată acoperirea cu antibiotice.
După ce a plecat profesorul cu suita sa, un
oarecare infirmier, ce a fost de faţă la consultaţie, i-a spus confidenţial că
problema nu este atât de urgentă şi că ar putea aştepta câteva zile, poate că
tratamentul medical ce i-l va face să tămăduiască ochiul.
Tânărul se afla în dilemă. Atunci m-a chemat să
merg în grabă la el. Mi-a expus problema şi mi-a spus: “Aştept răspunsul
Sfinţiei Voastre. Dar nici nu vreau să rămân cu un ochi”.
Mă aflam într-o situaţie dificilă. I-am spus că
eu nu pot lua nici o hotărâre, deoarece nu sunt medic. Acela însă insista.
Inaintea insistenţei lui am recomandat să se cheme un medic oftalmolog
evlavios, cunoscut al meu, şi în acelaşi timp să facem rugăciune fierbinte toţi
împreună ca să-l lumineze Dumnezeu şi orice ne va spune, aceea să facem.
A venit medicul, l-a examinat şi a fost de acord
cu părerea infirmierului, şi nu cu a profesorului.
Cu toată supărarea profesorului, am aşteptat încă
o zi, când într-adevăr situaţia s-a îmbunătăţit. S-a evitat astfel operaţia şi
ochiul a fost salvat, cu toate că şi-a pierdut vederea. Mai târziu când ştiinţa
a avansat i s-a făcut o intervenţie şi şi-a recâştigat vederea”.
Sursa: graiulortodox.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu