Scorţişoara este unul
dintre cele mai vechi condimente, cunoscut încă din Antichitate. Provine de la
un arbore veşnic verde, care creşte în regiunile tropicale unde temperatura
aerului nu scade sub 150C. La fel ca majoritatea condimentelor, scorţişoara
împiedică dezvoltarea bacteriilor din stomac şi stimulează pofta de mâncare.
În culturi intensive
există două specii: scorţişoara de Ceylon (Cinnamomum zeylanicum), originară
din India şi din insula Ceylon şi extinsă în cultură în Malaezia şi insulele
africane Madagascar şi Seychelles, şi scorţişoara de China (Cinnamomum cassia),
originară din sudul Chinei şi preluată în cultură în Vietnam şi India.
Arborele are înălţimea
de 10-15 metri, este foarte ramificat, dar se fasonează manual la anumite
perioade, pentru a forma o coroană robustă, cu numeroşi lăstari. Frunzele sunt
persistente, groase şi aspre. Florile mici şi albe au forma unor cupe, grupate
în mănunchiuri. Fructele au formă de ghinde.
De la arbori în vârstă
mai mare de 8 ani se recoltează scoarţa de pe tulpini şi de pe ramuri, lăsând
arborele să crească în continuare. Detaşarea scoarţei se face în sezonul
ploios, pentru a uşura operaţia de recoltare. Materialul cel mai bun este
folosit în scopuri condimentare, iar restul este destinat obţinerii uleiului
eteric, printr-o tehnică specială de distilare şi redistilare.
Scoarţa uscată se
livrează sub forma unor suluri alcătuite din 8-10 scoarţe rotunjite, puternic
aromate, cu gust înţepător şi dulceag. În paralel, se recoltează frunzele de pe
partea opusă a coroanei, care se usucă şi sunt distilate pentru a obţine
uleiuri eterice cu compoziţii diferite, având un randament de până la 1,8%.
Producţia mondială a
uleiului din scoarţă de Ceylon este de 5 tone anual, care se valorifică cu 350
de euro/kilogram, în timp ce producţia de ulei din scoarţă Cassia este de 150
de tone/an şi se valorifică cu 45 de euro/kilogram.
Efecte terapeutice şi
medicinale
Proprietăţile
terapeutice ale scoarţei şi ale uleiului sunt foarte variate: excitante,
stomahice, antiseptice, bactericide, fungicide, dezinfectante, carminative,
antispastice, vermifuge, antidiabetice, analgezice, stimulente cardiac şi
antiinflamatoare.
Scorţişoara a fost un
component principal în terapia medicală Ayurveda, practicată în mod tradiţional
în India de peste 5.000 de ani. Astfel, pentru aparatul digestiv, are rol în
combaterea balonărilor şi aerofagiei, indigestiei, diareei, precum şi a crampelor
la nivelul abdomenului superior. De asemenea, are rol stimulativ al secreţiei
salivare şi gastrice şi al mişcărilor intestinale (peristaltism). Precum
majoritatea condimentelor, scorţişoara împiedică dezvoltarea bacteriilor din
stomac şi stimulează pofta de mâncare.
În caz de indigestii şi
crampe dureroase, se recomandă uleiul eteric picurat pe un cub de zahăr sau o
băutură cu însuşiri stimulatoare care conţine câteva picături de tinctură din
scorţişoară (preparată prin macerarea a 20 g praf în 100 ml alcool 400 timp de
10 zile).
În bolile respiratorii,
scorţişoara ajută la vindecarea tusei, gripei şi răguşelii şi combate germenii
care provoacă infecţiile tractului respirator (se recomandă infuzia de
scorţişoară şi cuişoare, preparată din câte o linguriţă din fiecare la 250 ml
apă clocotită şi infuzată timp de 15 minute). La bolnavii de gripă asigură un
somn liniştit şi alină durerile de cap prin masarea tâmplelor cu ulei.
Calmant al stărilor de
stres
În diabetul zaharat s-a
constatat o creştere de 20 de ori a capacităţii insulinei de a metaboliza
glucoza la nivelul celulelor adipoase (se ia sub formă de pulbere, zilnic, câte
un vârf de linguriţă sau se introduce într-un pahar cu suc de fructe
neîndulcit).
Nu trebuie omis nici
faptul că scorţişoara are capacitatea de a alunga oboseala fizică şi
intelectuală şi stările de stres nervos. În plus, calmează durerile
reumatismale, artrozice şi nevralgiile, având efecte relaxante după masajul cu
ulei.
Printre efectele sale
benefice se numără şi faptul că ameliorează durerile de dinţi şi măsele prin
tamponări locale cu tinctură de scorţişoară (eventual diluată) şi contribuie la
vindecarea rănilor.
Important de menţionat
e faptul că persoanele care suferă de ulcer gastro-intestinal în fază acută,
precum şi femeile gravide vor evita consumul de scorţişoară, mai ales în doze
mari, deoarece produce insomnii şi depresii psihice.
Forme de utilizare în
tratamente
Ca forme de utilizare,
în afară de infuzie şi pulbere măcinată, se mai prepară:
- lapte de scorţişoară
pisată şi amestecată cu pudră de nucşoară, ghimbir şi cuişoare (în părţi
egale), care se pun într-un pahar cu lapte fierbinte;
- ulei de scorţişoară
din 3-4 batoane pisate într-un mojar, care se macerează în 100 ml ulei
comestibil (de floarea-soarelui sau măsline) timp de 10 zile;
- lichior din două
batoane de scorţişoară, 15 cuişoare, o linguriţă nucşoară şi câteva frunze de
mentă, care se macerează în sherry, timp de 10 zile, şi se consumă înainte de
mese, contra bolilor respiratorii (tuse, gripă, răguşeală).
Scorţişoara,
recomandată persoanelor hiperglicemice
În domeniul alimentar
se folosesc scoarţa, pulberea şi uleiul eteric drept ingrediente aromatice şi
condimentare pentru supe, sosuri, preparate din carne, salate cu tomate,
dulciuri, produse de patiserie, cofetărie şi panificaţie (pâine, cornuri),
precum şi în băuturi alcoolice (lichioruri, vermuturi) şi nealcoolice, de tip
Cola.
Scorţişoara satisface
pofta de dulce, fiind utilă în cazul persoanelor cu glicemie ridicată (se
ronţăie în gură bucăţi sfărâmate de scoarţă).
Având un conţinut
ridicat de calciu, scoarţa se presară peste fulgii de cereale de la micul
dejun, mărind pofta de mâncare.
Utilizări în cosmetică
În cosmetică, uleiul de
scorţişoară intră în compoziţia unor ape de gură, rujuri, paste de dinţi,
unguente şi loţiuni pentru mâini şi picioare, având rol în stimularea
circulaţia sângelui şi efect antiseptic contra micozelor la unghii.
În parfumerie este mult
folosit uleiul eteric întrucât rămâne perceptibil mult timp datorită unei
viteze reduse de evaporare.
Uleiul eteric de Ceylon
se asociază cu multe alte uleiuri volatile pentru a obţine o diversitate de
note odorante, orientale şi lemnoase. Asocierea se face frecvent cu uleiuri
citrice, trandafir, iasomie, bois de rose, tuberoze, olibanum, santal, benzoe,
ambră, mosc şi ylang-ylang. Din aceste combinaţii s-au realizat cele mai
celebre parfumuri feminine (Shalimas-Guerlain, Dioressence-Dior, Coco-Chanel).
Ca parfumuri masculine au fost bine apreciate Egoiste-Chanel, Opium pour
Homme-St. Laurent etc. La parfumurile masculine combinaţiile se fac cu uleiuri
de garoafe, lavandă, geraniu, vanilie, lăcrămioare şi patchuli.
În industria chimică,
uleiul din frunze este utilizat pentru separarea eugenolului, acesta având
puternice proprietăţi antiseptice, şi în producerea unor detergenţi.
Sursa: ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu