De mii de ani, cea mai mare atenţie a persoanelor
preocupate de sănătatea celor din jur a fost îndreptată spre planta Salvia
officinalis, considerată „iarbă sfântă“ la greci, şi „simbolul sănătăţii“, la
orientali. Pentru romani devenise un panaceu universal, care vindeca toate
bolile umane sau planta celor 1.000 de virtuţi terapeutice.
De altfel,
denumirea speciei derivă de la cuvântul latin „salvare“ - a salva, a vindeca,
având multiple întrebuinţări terapeutice.
Un vechi dicton păstrat din Roma Antică formula
categoric: „Cum să moară omul dacă are salvie în grădină?“ Într-o carte foarte
veche se arăta că proprietăţile vindecătoare ale acestei plante se datoresc
Fecioarei Maria, care fugea cu pruncul Iisus în braţe fiind urmărită de
soldaţii regelui Irod. Când Maria a solicitat florile de pe câmp să o ascundă,
prima plantă care i-a sărit în ajutor a fost salvia, care a adăpostit-o printre
bogăţia de frunze şi a scăpat-o de urmăritori. Atunci Maica Domnului a spus:
„De azi înainte şi până în eternitate, tu vei fi floarea preferată a oamenilor.
Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-i salvezi de la moarte
aşa cum ai făcut tu pentru mine“. De atunci salvia înfloreşte în fiecare an
pentru salvarea şi ajutorarea oamenilor, fiind ocrotită de mâinile Sfintei
Fecioare.
Medicii greci şi romani atribuiau salviei
proprietăţi multiple: diuretice, întăritoare, hemostatice şi antibronşitice.
Salvia a pătruns de timpuriu în Europa prin intermediul călugărilor
benedictini, mai ales din mânăstirea St. Gallen. Walafried Strabo, stareţul
mânăstirii Reichen a lăudat salvia în poemul său „Hortulus“.
În Evul Mediu, salvia a avut un rol deosebit atât în
medicină, cât şi în arta culinară, ceea ce a permis preotului Konrad von
Megenberg să o considere drept „hrana zeilor“.
Acest semiarbust peren, cu înălţime până la un
metru, originar din regiunea mediteraneană, a ocupat suprafeţe tot mai mari în
Grecia, Spania, Italia, Turcia şi, treptat, în Germania, Franţa, Anglia şi
coasta Dalmaţiei.
În România, salvia găseşte condiţii bune de cultură,
îndeosebi în judeţele din sudul ţării, mai ales pe terenuri pietroase şi
calcaroase, expuse la soare, unde îşi menţine foarte bine coloritul frunzelor
şi parfumul. Frunzele argintii sau alb-cenuşii, păroase, se recoltează la
începutul înfloririi şi apoi de încă 2-3 ori în decursul verii şi toamnei, pe
timp însorit. Se usucă în poduri, şoproane şi în camere bine aerisite, în
locuri umbrite pentru a nu pierde din uleiul eteric, uşor volatilizabil.
Multiple proprietăţi bioactive
Puţine plante medicinale sintetizează în frunze o
diversitate atât de mare de compuşi organici, cu însuşiri bioactive aşa cum se
constată la savie.
În primul rând mirosul plăcut, aromatic, specific
odorant, camforaceu, lemnos şi ierbaceu precum şi gustul condimentat, puţin
amărui, derivă dintr-un ulei eteric complex (0,4 % în frunze proaspete şi
1-2,5% în frunze uscate).
În afara uleiului eteric, frunzele conţin şi alţi
compuşi organici care diversifică şi măresc valoarea terapeutică (taninuri,
saponine, gume, mucilagii, flavonoide, acid rosmarinic, camfor, vitamine (B1,
C, PP) şi principii amare (picrosalvină).
Dacă în Antichitate se constatau efectele
vindicative ale salviei numai pe baza experienţei, în prezent, prin analizele
biochimice efectuate, ne explicăm modul de acţionare a acestei plante în
prevenirea şi combaterea multor afecţiuni maladive, fapt respectat de atâtea
secole în medicina tradiţională la majoritatea popoarelor din Europa.
Potenţialul curativ al salviei
Principalale proprietăţi curative în care intervine
în mod benefic sunt:
- digestive, carminative, coleretice, astringente,
antiinflamatoare, antidiareice, antiseptice, bacteriostatice, aperitive şi
tonic-amare;
- expectorante, antispastice, bronşice, antifebrile,
antisudorifice;
- calmante ale sistemului nervos, antinevralgice,
uşor sedative;
- uşor hipoglicemiante.
În tratamente externe are efecte cicatrizante,
vulnerare, astringente, antiseptice, emoliente şi calmante.
Salvia opreşte transpiraţia nocturnă la bolnavii de
tuberculoză.
Atât frunzele, cât şi vârfurile înflorite, se
utilizează în stare uscată în prevenirea multor afecţiuni.
Din cele mai vechi timpuri, salvia a fost apreciată
ca cel mai bun remediu în oprirea transpiraţiei nocturne la bolnavii de
tuberculoză (mai ales în amestec cu flori de lavandă). De asemenea, intervine
în bronşite cronice, astm bronşic, angină, catar pulmonar, expectoraţii, tuse,
laringite, amigdalite şi stări de slăbiciune care însoţesc alte boli de piept.
Tot din Antichitate datează practica tratamentelor
în unele afecţiuni feminine: tulburări dureroase în timpul ciclului menstrual,
dismenoree, metroanexită, metrită, ulceraţii, vaginită atrofică, bufeuri de
căldură în timpul menopauzei. În plus, are bune efecte în restabilirea
tonusului uterului după naştere. De reţinut, că nu se recomandă la femeile care
alăptează deoarece micşorează cantitatea de lapte, efectul fiind benefic numai
la mamele care îşi înţarcă copilul şi doresc reducerea lactaţiei. Să nu se uite
că salvia favorizează fecundaţia, combate sterilitatea şi impotenţa sexuală.
În cazul apariţiei unor afecţiuni la nivelul
organelor digestive nu poate fi neglijată această plantă minune. Cunoscutul
fitoterapeut, părintele Sebastien Kneipp, prezenta efectele salviei în reglarea
funcţiilor stomacului şi ale ficatului, în inflamaţii gastrointestinale,
indigestii, colici, spasme şi dureri ale stomacului. Ceaiul de salvie înlătură
greţurile, diareea (mai ales la sugari), intensifică secreţiile vezicii
biliare, vindecă dischinezia biliară, balonările şi flatulenţa la stomac şi
intestine, halena, lipsa poftei de mâncare.
Datorită proprietăţilor antiseptice, salvia reduce
ritmul fermentaţiilor intestinale, mai ales cele provocate de microbii
implicaţi în infecţiile intestinale, curăţind mucoasele şi eliminând
mucozităţile.
Ceaiul de salvie reglează glicemia diabeticilor
La persoanele cu diabet zaharat, ceaiul de salvie
are efecte bine cunoscute în reducerea glicemiei între limite normale.
Acţiuni remarcabile ale tratamentelor cu salvie au
fost înregistrate contra stărilor de nervozitate, oboseală mentală, pierderea
memoriei, migrene, dureri de cap, astenie nervoasă, surmenaj, depresii psihice,
tremurături ale membrelor (boala Parkinson), epilepsie, paralizie şi stări de
slăbiciune, mai ales la copiii debili şi la convalescenţii după operaţii sau
după boli prelungite.
Bun tonic pentru vârstnici
La vârstnici, salvia întreţine vitalitatea întrucât
acţionează ca un distrugător al radicalilor liberi care declanşează unele boli
grele şi grăbesc îmbătrânirea.
Tratamentele cu salvie au dovedit eficacitate şi în
bolile reumatismale, cardio-vasculare, gută atonică, circulaţie defectuoasă a
sângelui, prevenirea infarctului, reglarea tensiunii arteriale şi fortificarea
organismului.
În utilizări externe, planta este indicată sub formă
de gargară în abcese dentare cu puroi, gingivite sângerânde, paradontoze, afte
şi ulceraţii bucale, stomatite şi amigdalite. La mulţi copii ar putea fi
evitată operaţia de amigdalită, dacă ar bea zilnic ceai de salvie.
Uleiul de salvie este cicatrizant în răni sângerânde
sau purulente, în ulceraţii ale pielii, degerături, transpiraţii excesive la
mâini şi picioare, hemoroizi, acnee, seboreea feţei, dezumflarea nasului,
întărirea vederii şi a auzului.
Modalităţi de administrare
În majoritatea afecţiunilor menţionate mai sus se
recomandă infuzia din flori şi frunze uscate de salvie (1-2 linguriţe la 250 ml
apă clocotită care se infuzează acoperit timp de 15 minute) consumându-se câte
2 ceaiuri pe zi, băute prin înghiţituri rare.
În cazuri speciale se utilizează şi alte forme de
administrare, atât intern cât şi extern.
- Tinctură (20 g frunze macerate 10-14 zile în 100
ml alcool) din care se iau câte 15-20 picături de 3 ori pe zi în caz de acnee,
orgelet şi alopecie.
- Vin de salvie (80 g frunze uscate şi mărunţite,
macerate în 1 litru de vin alb timp de 10-14 zile) din care se iau 2-3 linguri
după mese în cazuri de astenie nervoasă, impotenţă sexuală, surmenaj fizic,
psihic şi intelectual.
- Pulbere din frunze uscate şi măcinate (se iau 3
capsule pe zi) în caz de tulburări menstruale, bufeuri şi transpiraţii excesive
la menopauză.
- Inhalaţii cu infuzie în caz de sinuzită.
- Gargară cu apă de salvie sau cu o soluţie din 200
ml infuzie de salvie, 25 ml glicerină ,10 ml tinctură de lavandă şi 30 g
clorură de sodiu folosită în caz de halenă (miros neplăcut al gurii).
- Spălături cu infuzie concentrată (100 g frunze la
1 litru apă clocotită) făcute de 2 ori pe zi pentru metroanexită şi metrite
ulcerate.
- Supozitoare cu extract hidroalcoolic din frunze de
salvie pentru refacerea uterului infantil, reglarea fluxului menstrual,
favorizarea concepţiei şi păstrarea sarcinii.
- Băi de salvie preparat din 2 pumni de frunze
macerate la rece peste noapte; a doua zi se încălzeşte până dă în clocot, iar
extractul se toarnă în apa de baie având bune efecte la femei cu tulburări
abdominale, la persoane cu depresii psihice şi la copii debili.
- Cataplasme din frunze uscate şi măcinate,
amestecate cu unt şi plasate pe suprafaţa gâtului în caz de amigdalite şi alte
inflamaţii.
- Cataplasme din frunze proaspete şi mărunţite,
aplicate pe locul înţepăturilor de insecte.
- Pulbere din frunze de salvie presurată pe peria de
dinţi cu care se freacă dinţii pentru albire, întărirea gingiilor şi împrospătarea
mirosului din gură.
Plantă aromatică în preparatele din carne
Ca plantă alimentară, se utilizează în unele zone
ale Europei sub formă de aromatizant în mâncărurile grase cum ar fi fripturile
de porc, gâscă sau curcan precum şi în preparatele cu vânat.
Datorită substanţelor antioxidante care acţionează
contra radicalilor liberi, se utilizează ca aromatizant în fabricile de
mezeluri şi cârnaţi oprind şi râncezirea grăsimilor.
Frunzele uscate şi măcinate fin se adaugă în aluatul
pentru biscuiţi, prăjituri şi cozonaci.
Sursa: ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu