American de origine, Daniel Reid s-a stabilit de mai mulți ani în Bali,
unde ține prelegeri despre programele de detoxifiere împreună cu soția sa, Snow, o vindecătoare
taiwaneză, la hotelul Bale, din zona Nusa Dua.
Americanul de 64 de ani, care locuiește acum în Australia, și-a petrecut
copilăria în Africa și cea mai mare parte a vieții în Asia.
Este un pasionat al conceptului „ești ceea ce mănânci” și
îndeamnă oamenii să postească periodic, pentru a elimina toxineleși
a ajunge la restabilirea sănătății optime.
Daniel Reid, care în anul 2006 tocmai își publicase ultima carte, Tao
pentru dezintoxicare, i-a acordat în același an un interviu directorului
ziarului The Bali Times, William J. Furney.
Iată câteva extrase interesante din interviul respectiv:
În prezent, cercetătorii blamează regimul alimentar ca fiind una dintre
principalele cauze ale producerii cancerului. Ce să însemne asta? Că pe oameni
îi omoară ceea ce mănâncă?
Daniel Reid: Nu e neapărat
din cauza alimentelor în sine. E vorba de ceea ce se întâmplă în corpul nostru.
În urma digerării și metabolizării hranei, se acumulează deșeuri acide. Pentru
că mâncăm alimente nepotrivite cu natura noastră și nu le eliminam corect, se
creează o acumulare de deșeuri acide.
Cauza principală a cancerului a fost descoperită în 1931 de către dr. Otto
Warburg, un om de știință german care a primit premiul Nobel pentru medicină.
El a descoperit că apariția cancerului presupune, fără excepție, două condiții
de bază: prea mult acid în țesuturi și insuficient oxigen.
Știm cu toții ce se întâmplă cu deșeurile produse prin respirație: se
produce arderea oxigenului, din care rezultă bioxidul de carbon. În procesul de
metabolizare, se arde zahărul, se ard proteinele, se ard grăsimile. Care este
deșeul rezultat? Acidul.
E atât de simplu! E știință pură.
Așadar, atunci când ingerăm alimente care produc mult prea mult acid –
zahăr, cărnuri, produse lactate, precum și orice fel de chimicale –
conservanți, pesticide, aditivi alimentari, coloranți, medicamente, aspartam –
se produce o mare cantitate de acid. Prin urmare, devine evident că, din cauza
modului în care ne hrănim astăzi (la care putem adăuga și poluarea) se produc o
mulțime de reziduuri acide în corpul nostru și nu mai absorbim o suficientă
cantitate de oxigen.
Vreți să spuneți că oamenii nu știu ce ar trebui să mănânce pentru a fi
sănătoși?
Daniel Reid: Da, pentru că nu
li se spune. De fapt, li se spune exact contrariul. Nu există sfaturi reale,
totul e doar publicitate.
În prelegerile și cărțile mele eu tot dau vina pe companiile de produse
alimentare. Dar dacă oamenii sunt liberi de orice îngrădire să-și înceapă o
afacere din care să iasă bani, ei vor face orice pentru a face bani, îți vor
vinde și arsenic frumos ambalat, dacă sunteți dispuși să plătiți pentru el.
Pe lângă acești producători, eu acuz în același timp iresponsabilitatea
agențiilor guvernamentale care nu protejează oamenii, ci corporațiile.
Doar în cele din urmă îl învinuiesc pe individ. E ca atunci când te duci la
tribunal pentru încălcarea legii și judecătorul îți spune: „Ignoranța nu e o
scuză când afirmi că nu ai știut că ceea ce ai făcut era împotriva legii”.
Haideți să ne întrebăm: De ce în prezent un om din trei face cancer, în loc
de unul din 100, ca în 1913?
S-au cheltuit multe miliarde de dolari în „războiul contra cancerului” și
lucrurile merg tot mai rău. Niciun tratament nu merge. Chimioterapia? Să fim
serioși! Nu e nimic mai otrăvitor, nu exista producător mai mare de acid decât
chimioterapia, care contribuie și mai mult la cauza principală a cancerului.
Așadar, dacă un medic îi spune unui pacient cu cancer să facă ședințe de
chimioterapie și el nu vrea, care ar fi alternativele lui?
Daniel Reid: Oh, Doamne! Pot
să vă dau o duzină de alternative, iar prima este dezintoxicarea.
Opțiunile sunt foarte simple: în primul rând, informați-vă care sunt
cauzele apariției cancerului.
Din cauza toxicității acumulate în corp de-a lungul timpului, cancerul
ajunge în faza finală. Ceea ce se întâmplă în esență este că țesuturile dv.
fermentează, producând o înmulțire rapidă a celulelor canceroase, cu formare de
tumori.
Cum funcționează acest proces? La fel ca la fermentarea berii, vinului,
iaurtului, brânzei.
Puteți întreba pe oricine care produce aceste lucruri: Cum faci? Mai întâi,
ai nevoie de un mediu acid. Cum îl obții? Închizi containerul, astfel încât să
nu intre aer, oxigen. Apoi începe fermentarea.
Deci, ceea ce se întâmplă în țesuturile canceroase este că ai prea mult
acid și o totală lipsă de oxigen, țesuturile fermentând și producând astfel
cancerul.
Cunoașteți cazuri de suferinzi de cancer care au refuzat chimioterapia în
favoarea detoxifierii și s-au vindecat?
Daniel Reid: Absolut!
Deci, dacă detoxifierea este calea de urmat, de ce nu o urmează toată
lumea?
Daniel Reid: Să-ți spun de
ce. Statisticile arată – și este sută la sută adevărat, și spun acest
lucru în toate cărțile mele – că oamenii care se îmbolnăvesc de cancer și nu fac
absolut nimic să-l trateze trăiesc mai mult decât cei care merg la medic și le
urmează tratamentul.
Mă refer aici la fumătorii care nu se lasă de fumat, la băutorii care nu se
opresc din băut, la oamenii care mănâncă zahar și carne și nu renunță la aceste
alimente.
De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece tratamentul oficial al cancerului
amplifică de fapt factorii care stau la baza producerii bolii. Temporar merge,
deoarece omoară celulele canceroase, dar mai apoi omoară și ficatul și orice
altceva. Prin urmare, atunci când ați încheiat tratamentul, sunteți într-o
stare chiar mai proastă.
Atunci, de ce nu procedează oamenii la detoxifiere?
Daniel Reid: Oamenii sunt
speriați cu perspectiva morții iminente de către medicii lor. Ei merg la
medicul specialist și acesta le spune: „Într-o lună vei muri dacă nu faci asta
și încerci altceva”.
Ce credeți despre creșterea alarmantă a obezității în țări precum Statele
Unite, Marea Britanie și Australia?
Daniel Reid: Oamenii aceștia
mor de foame. Oamenii grași mor de foame. Vrei să știi ce vreau să spun când
afirm că mor de foame? Ei nu-și procură elementele nutritive adecvate
organismului.
Creierul are un centru de control al apetitului. Nu-ți este foame neapărat
când nu ai ce mânca – omul poate trăi și 60 de zile fără să mănânce – ți-e
foame numai atunci când corpul tău are nevoie de anumiți nutrienți, deci când
nu ai proteine, vitamine sau minerale, ca să poți funcționa normal.
Atunci începe să-ți fie foame și vei începe să mănânci.
În cazul în care consumi alimente care nu au nici un fel de valoare
nutrițională (junk food: chips-uri, pâine albă, prăjiturele… toate acele
lucruri frumos ambalate) vei continua să mănânci fără încetare.
Oamenii obezi mănâncă o cantitate enormă de alimente. Te uiți la ei și-ți
spui: Cum intră atâta mâncare în stomacul lor? Creierul lor însă le spune:
„Hei, nu am de ajuns din nutrienții de bază, așa că nu te opri din mâncat!”.
Susțineți că giganții producători de alimente acționează de capul lor,
chiar dacă produsele lor sunt dăunătoare pentru sănătatea omului? Dacă e așa,
cum se poate scăpa de ei? Eu știu că publicul e protejat de agențiile
guvernamentale.
Daniel Reid: Din păcate,
autoritățile protejează giganții alimentari. Organizația cea mai coruptă din
guvernul american este FDA (Food and Drug Administration –
Administrația pentru Alimente și Medicamente).
Ei decid ce alimente vă este permis să consumați și ce medicamente trebuie
să vă fie prescrise.
Ei permit ca aspartamul să fie folosit pe piață.
Această substanță chimică pusă în Coca Cola dietetică este
o otravă mortală. Este cauzatoare de cancer la creier și nu numai.
Bine, dar n-am văzut oameni să moară fiindcă au băut Diat Coke…
Daniel Reid: Ba da, mor, dar
încet. Cunosc cazul a doi bărbați care au murit de cancer la creier. Erau
surferi în Australia. Făceau sport, stăteau la soare în fiecare zi și
considerau că se hrănesc sănătos. Tipii ăștia erau dependenți de Diet Coke
(beau 8-9 cutii pe zi). Chiar au recunoscut asta și au declarat că nu se pot
opri să bea.
Dar și Coca-Cola obișnuită are probleme: conține 9 lingurițe de zahăr alb
la sticla de 500 de ml iar acidul fosforic e ingredientul ei de bază. Consumul
de Coca-Cola produce cel mai mult acid posibil. Prin aceasta, se creează
condițiile fundamentale de apariție a oricărui tip de cancer.
Ce părere aveți despre regimul pe bază de carne?
Daniel Reid: Azi am
recomandat la seminarii ca persoanele care nu pot renunța la carne să mănânce
măcar un singur fel de carne, și anume de miel. Carnea de porc e greu de
digerat și produce foarte mult acid.
Dar, în general vorbind, problema cu carnea din ziua de azi e modul
în care e crescut animalul – cu hormoni, antibiotice, steroizi și cu
hrana improprie care i se administrează.
Multe medii sunt poluate cu emisiile provenite de la vehicule, centrale
electrice și alte surse, care în mod inevitabil duc la problemele de sănătate.
Dar există și o altă formă de poluare, cea pe care dv. o numiți „poluare
invizibilă”: TV și transmisii de radio, turnuri de microunde pentru folosirea
celularelor. Sunt acestea într-adevăr atât de periculoase?
Daniel Reid: Mortale, aș
putea spune. Port în permanență în jurul gâtului un produs Tesla, o placă cu
molecule de titan, singurul produs pe care l-am găsit și care chiar te
protejează (schimbă configurația undelor de energie electromagnetică). Compania
producătoare (http://www.teslas.us/)
face de asemenea butoane pentru telefoanele mobile și calculatoare. Telefoanele
mobile slăbesc sistemul imunitar, dau probleme ale sistemului nervos și produc
cancere.
Bine, dar toată lumea are azi un telefon mobil…
Daniel Reid: Eu nu.
… chiar și în țările în curs de dezvoltare oamenii sunt dependenți de
celulare…
Daniel Reid: Se sinucid lent.
Oriunde unde te-ai afla la distanță de un metru față de un telefon mobil, obții
aceleași radiații, , așa că nu contează dacă scrii un mesaj la el, dacă ai
telefonul la ureche sau folosești hands-free. E chiar de zece ori
mai rău într-o mașină, pentru că rama metalică acționează ca un amplificator.
Ce fel de probleme medicale legate de celular vă așteptați să vedeți în
următorii 10-15 ani?
Daniel Reid: Prevăd o
explozie a cazurilor de cancer la creier. Garantat!
Companiile de telefoane mobile vor fi acționate în justiție, iar poziția
lor va fi: „Ei bine, guvernul le-a permis la momentul respectiv, iar
standardele au fost stabilite de către guvern”. Vor arăta cu degetul la guvern,
iar guvernul va arăta cu degetul la studiile care au spus că totul e în regulă,
studii finanțate chiar de industriile respective și astfel totul se va învârti
în cerc și oamenii vor continua să moară de cancer. Poate că telefoanele mobile
vor fi interzise. Sau le vor face să respecte normele de siguranță.
Să ne întoarcem la dietă. Ce mâncați de obicei?
Daniel Reid: Eu am renunțat
la cereale, deoarece consider că nu sunt alimentele cele mai potrivite pentru
ființele umane. Pentru a testa un produs alimentar, ca să vezi dacă îi e
indicat omului sau nu, trebuie să-l mănânci crud. Nu poți mânca orez sau grâu
ca atare.
Dar sute de milioane de oameni din Asia trăiesc cu orez. Nu poate fi așa de
rău…
Daniel Reid: Au și ei o
mulțime de probleme de sănătate.
Când oamenii au renunțat a mai fi vânători-culegători și nomazi și s-au
stabilit pe un anumit teritoriu, singura modalitate de a hrăni o populație
numeroasă a fost cultivarea cerealelor. Dar boabele sunt necomestibile dacă nu
le gătești.
Eu nu le recomand oamenilor să nu mănânce cereale, ți-am răspuns doar ce nu
mănânc eu.
Am descoperit acum doi ani, după ce am făcut o dezintoxicare puternică, că
nu mai pot mânca cereale. M-au făcut să vomit. Corpul meu nu le-a mai acceptat.
De altfel, cerealele sunt mari producătoare de acid.
Soția mea, Snow, și cu mine mâncăm nuci și semințe, în special migdale și
semințe de floarea soarelui.
Pe acestea nu le poți digera uscate. Secretul de a le transforma în cel mai
bun aliment de pe planetă e să le înmoi în apă peste noapte. Devin un alimentar
viu, și este cea mai bună mâncare din lume.
În afara de asta, mănânc legume, fructe, pește, carne de miel și ouă
ecologice.
Spuneți că postul face parte din programul dv. de dezintoxicare. Cât timp
ar trebui să postim?
Daniel Reid: Dezintoxicarea
ideală prin post, pentru curățarea corpului este de 7 zile.
Este timpul de care are nevoie corpul nostru pentru a-și purifica complet
fluxul sanguin.
Dar pentru că majoritatea oamenilor nu au timp și pentru că în 3 zile se
eliberează suficiente toxine, o putem face în 3 zile, cu irigații ale colonului.
Postul periodic este felul în care organismul este proiectat de natură
pentru a se curăța și vindeca singur.
Societățile primitive aveau ceea ce se numea casa bolnavului. Când te
îmbolnăveai, erai dus la casa bolnavului și nu aveai voie să mănânci până când
nu te făceai bine.
Este un mecanism natural, dar oamenii de azi spun „Oh, nu pot sta nici
măcar o jumătate de zi fără mâncare” și eu îi înțeleg. Cu toate acestea, cine
urmează programul nostru se simte mult mai bine după 3 zile; iar când vede ce
iese din corpul lui, e șocat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu