Zmeurul este iubit de copii, pentru fructele sale deosebit de aromate. Planta creşte frecvent în flora spontană din Europa şi America de Nord, mai ales în zonele montane şi premontane, mai reci şi umede (până la altitudinea de 2.000 de metri), în lungul văilor şi în luminişurile de pădure unde formează zmeurişuri naturale.
Fructele de zmeur au o compoziţie chimică foarte diversă ce se corelează cu proprietăţile terapeutice şi cu acţiunile specifice în vindecarea diferitelor boli.
Valoarea nutritivă şi terapeutică a fructelor creşte în mod semnificativ prin ansamblul vitaminic foarte complex în care predomină vitamina C (20-50 mg%), B1, B2, D, P, PP şi beta-caroten. Pentru păstrarea conţinutului vitaminic trebuie să se ţină seamă de posibilitatea degradării rapide prin fierbere la temperaturi mai mari de 400C, în procesul de oxidare la aer şi la contactul cu vasele de cupru utilizate adesea la transportul, prelucrarea şi depozitarea fructelor.
Conţinutul ridicat de săruri minerale, uşor asimilabile (K, Ca, P, Mg, Mn, Fe, Zn, Cu), reprezintă sursa naturală a componentelor primare, necesare sintezei de principii active cu acţiuni terapeutice. Aceste săruri minerale (4-5 g la litru suc) constituie materialul de construcţie pentru nervi, vase şi sânge şi au rol de neutralizare a acţiunii dăunătoare a acidului uric, menţinând alcalinitatea sângelui între limite normale.
Proprietăţile terapeutice ale fructelor vizează, în primul rând, afecţiunile interne având efecte astringente, antibacteriene, antidiareice, antiinflamatoare, diuretice, depurative, stomahice, vitaminizante şi energizante. În afecţiunile externe acţionează în îngrijirea pielii prin efecte de regenerare, astringente, exfoliante şi de catifelare.
Efectele vindecătoare. Fructele proaspete sau transformate în sirop se folosesc în terapia medicală ca remedii excepţionale în boli ale tubului digestiv (diaree rebelă, arsuri gastrice, ulcere gastro-duodenale, pancreas), în afecţiunile pulmonare (tuse, bronşită, sensibilitate la răceală şi răguşeală, febrifug în gripe). Îndulcit cu miere de albine, siropul are efecte uimitoare în refacerea coardelor vocale. La copii se recomandă în bronşită cronică şi amigdalite recidivante, iar la femei în tratamentele pentru cistită, pielonefrită, dismenoree şi metroragii.
Siropul este un excelent mijloc de tratament al bolilor cardiace cu dureri, în tulburări de tranzit, afecţiuni oculare (conjunctivită), astenie şi boli de piele (eczeme, pustule, răni, erupţii tegumentare).
Formele de utilizare
Fructele proaspete se consumă ca desert, cu efect înviorător şi răcoritor sau ca medicament, înainte de fiecare masă, câte 200-300 g pe stomacul gol timp de 12 zile. După ce s-a consumat porţia de fructe nu se mănâncă nimic timp de 4 ore deoarece fructele au efecte de încetinire a proceselor digestive şi de reducere considerabilă a foamei.
Prin prelucrare casnică sau industrială se prepară siropul, dulceaţa, jeleul, lichiorul, sucul, oţetul aromat şi spuma cu griş.
Siropul de zmeură se prepară din 1 kg fructe bine spălate, puse într-un borcan unde se zdrobesc cu o lingură de lemn. Se leagă borcanul la gură cu un tifon şi se ţine 2-3 zile, amestecându-se zilnic pentru a nu prinde mucegai. Sucul lăsat în borcan se trece prin tifon dublu sau triplu, udat în prealabil cu apă şi se stoarce. Se lasă acoperit 24 de ore pentru limpezire şi se trece în alt vas. La fiecare litru de suc se adaugă câte 1,25 kg zahăr şi zeama unei lămâi pentru conservare şi păstrarea culorii (sau o aspirină zdrobită la 1 litru suc). Totul se trece într-un vas smălţuit, cu volum dublu faţă de cantitatea de sirop. Se amestecă până la dizolvarea totală a zahărului, se fierbe la foc mic timp de 30 minute şi se amestecă continuu pentru a dispare spuma. Siropul fierbinte se toarnă în sticle sterilizate şi bine încălzite. După astupare ermetică, sticlele se acoperă cu pături până a doua zi şi apoi se păstrează la loc răcoros.
Dulceaţa de zmeură. Fructele proaspete (1 kg) se spală sub jet de apă şi se trec într-un vas de 3-4 litri, în straturi alternative cu 1 kg zahăr, se adaugă zeama unei lămâi şi se lasă să macereze 2-3 ore, după care se stropeşte cu o lingură de rom. Se pune la foc mic şi se fierbe 20-30 minute, îndepărtând spuma cu o lingură de lemn. După răcire se trece dulceaţa în borcane care se închid ermetic.
Jeleu de zmeură. Fructele coapte se trec prin sită şi se decantează sucul limpede; se adaugă o cantitate egală de zahăr şi se fierbe la foc mic, amestecând continuu cu o lingură de lemn. Se încearcă dacă jeleul este bine legat, înmuind coada unei linguri de lemn în pastă şi apoi introducând-o într-un vas cu apă rece; dacă pe coada lingurii rămâne o pastă gelatinoasă, jeleul este fiert suficient, dar dacă se scurge total în apă înseamnă că mai trebuie fiert.
Oţetul aromat de zmeură se obţine din 1,5 kg fructe zdrobite şi 1 litru oţet alb care se macerează timp de 10 zile; se strecoară şi se trece în sticle bine închise.
Prof. univ. dr. Constantin Milică
Sursa: www.doxologia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu