Trupul - unealta sufletului

Omul, fiind o lucrare a mâinilor lui Dumnezeu, menit a fi martorul slavei şi puterii Cuvântului Său, nu poate fi o fiinţă muritoare, nici prin suflet nici prin trup. 

Dumnezeu n-a creat, pentru ca lucrarea Lui să fie distrusă. Sufletul şi trupul sunt lucrările lui Dumnezeu, şi prin urmare, sunt nemuritoare.

Sufletul, după despărţirea sa de trup, vieţuieşte în lumea duhovnicească, iar trupul se întoarce în pământ. Omul, pus între lumea duhovnicească şi lumea materială, lumea nevăzută şi lumea văzută, vieţuieşte şi lucrează şi în una şi în alta: prin trupul său pe pământ, în cer sau în gheenă. 

Legătura ce uneşte sufletul de trup este atât de tare, atât de trainică, şi influenţa lor reciprocă atât de puternică, încât toată lucrarea sufletului pe pământ aspirând la adevăr, la frumos şi la cele înalte este necontenit împiedicată şi slăbită prin trup: „Duhul este osârduitor, iar trupul neputincios” (Matei 26, 41), zice Hristos. N-a fost aşa şi la zidirea omului, căci atunci totul era desăvârşit, nu era nepotrivire între trup şi suflet. Trupul trebuia să fie, după cum şi este, unealta sufletului invizibil şi divin, al puterilor sale, al uimitoarei sale lucrări.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 328-329)