Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se
atrofiază cel mai mult ,,de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii“ (Luca
21, 34) şi prin acestea ne îndepărtăm de Dumnezeu, Izvorul vieţii, cădem în
păcat, în stricăciune şi deşertăciune, desfigurând şi întinând în noi chipul
lui Dumnezeu. Lăcomia burţii şi concupiscenţa ne ţintuiesc de pământ şi am
putea zice că ne retează aripile sufletului.
Ştiţi cât de înalt era
zborul celor ce s-au dat pe sine postului şi înfrânării? Planau în ceruri
asemenea vulturilor; fii ai pământului fiind, trăiau cu mintea şi cu inima în
ceruri, auzeau acolo cuvinte negrăite, învăţau dunmezeiască înţelepciune. Cât
de mult se înjoseşte omul fâcându-se rob pântecelui, mâncării şi băuturi! Îşi
perverteşte firea, cea creată după chipul lui Dunmezeu, se face asemenea
dobitoacelor necuvântătoare, căzând chiar mai jos decât acestea.
Vai nouă, cât de mult
suferim din pricina patimilor, năravurilor noastre nelegiuite! Ele ne împiedică
să-L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim semenii, să îndeplinim poruncile Domnului.
Ele fac să prindă rădăcini în noi ucigătorul egoism trupesc, care, de cele mai
multe ori, duce la pierzanie veşnică.
Astfel, beţivului,
pentru a-şi satisface o plăcere trupească şi pentru a se îndobitoci, nu-i pasă
că cheltuieşte o groază de bani, dar se zgârceşte când este vorba să dea un
bănuţ unui sărac; fumătorul risipeşte în vânt zeci şi sute de ruble, iar când
ar trebui să dea câţiva bănuţi unui sărac, spre mântuirea propriului sau suflet,
pregetă; iubitorul de haine luxoase, de mobilă şi tacâmuri scumpe şi la modă
cheltuieşte ca să-şi facă pofta sume imense, dar trece indiferent şi
dispreţuitor pe lângă săraci; cei cărora le place să mănânce bine şi care nu se
dau înlături să cheltuiască pentru o masă zeci şi sute de ruble nu se îndură să
dea săracilor nici măcar un sfanţ.
Postul îi este necesar
creştinului deoarece, de la înomenirea Fiului lui Dumnezeu, firea omenească a
fost înduhovnicită, îndumnezeită şi noi tindem acum spre Împărăţia de
sus, care ,,nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul
Sfânt“ (Romani 14, l7). ,,Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru
bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte“ (1 Corinteni 6, l3). A
mânca şi a bea înseamnă a face o patimă pentru plăceri trupesti şi aceasta este
o caracteristică a păgânilor, care, necunoscând desfătări spirituale, cereşti,
îşi irosesc viaţa în plăcerile pântecelui, mâncând şi bând în exces.
De aceea Domnul
osândeşte, nu o dată, în Evanghelie această păgubitoare patimă. Este oare
rational ca omul să trăiască mereu într-un delir al pântecelui, într-un râgâit
de mâncare? Poate fi redus omul la o bucătărie ambulantă, sau laun coş în
continuă fumegare, cu care i-am putea compara, pe bună dreptate, pe cei ce
fumează continuu? Ce plăcere poate f iaceea să trăieşti mereu în aburi de
mâncare şi în fum de tutun? Cu ce ar putea semăna casele noastre?
De ce să viciem aerul cu miasme, pe care să le şi respirăm şi, mai presus de
aceasta, de ce să ne întunecăm şi să ne asfixiem sufletul, să ucidem în
el cele din urmă potenţe?
Extras din Sfântul Ioan
din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 287-289
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu