După cum am putut constata până acum, principalii factori de risc implicaţi în declanşarea cancerului de sân sunt datoraţi modului de viaţă bolnav, care i se impune, sau la care este atrasă femeia zilelor noastre. De exemplu, stresul este aproape imposibil de evitat, dar poate fi atenuat printr-un bun management al lui – cât despre celelalte (folosirea deodoranţilor cu parabeni, ferirea de a naşte sau de a alăpta, avortul, contracepţia şi nivele ridicare de testosteron din organismul femeii) sunt rezultatele alegerii noastre libere.
Este adevărat însă că această „alegere”, în majoritatea cazurilor, este făcută pe fondul unei profunde dezinformări şi a unei culturi a morţii extrem de seducătoare.
Un alt factor de risc din categoria celor ce ţin de alegerile noastre îl constituie auto-erotismul (masturbarea), perversiunile şi chiar actul sexual în sine, atunci când este practicat ca „sport” cotidian. Deşi în toate revistele la modă se vorbeşte la modul isteric despre beneficiile unei vieţi sexuale cât mai „active”, ceea ce nu se spune este că sexualitatea excesivă are consecinţe grave asupra sănătăţii umane; la fel şi sexualitatea „practicată” împotriva firii.
Cercetările mai noi scot în evidenţă complexitatea extraordinară a transformărilor neurochimice şi a proceselor care însoţesc excitaţia sexuală, în contextul în care organismul se pregăteşte pentru cel mai important eveniment din viaţa sa biologică – procrearea. În mod firesc, omul deţine resursele biologice şi neuropsihologice pentru susţinerea acestui act, dar numai în condiţiile în care întâlnirea trupească dintre bărbat şi femeie respectă rânduielile firii. Când însă actul sexual este deturnat de la scopul lui firesc, fiind transformat într-un euforizant sau drog, un ingredient esenţial al divertismentului cotidian, acesta devine, la propriu, toxic pentru organismul uman.
Şi aceasta deoarece unul dintre efectele biologice ale excitaţiei sexuale şi ale actului în sine este creşterea nivelelor de prolactină şi prostaglandină E2. Primul hormon modelează saturaţia sexuală, semnalizând organismului necesitatea unui interval de refacere, iar cel de-a doilea are o acţiune proinflamatorie şi termoreglatoare. În contextul excitaţiei sexuale, prostaglandina E2 este cea care produce o încălzire profundă a ţesuturilor, atât în creier şi în glandele hormonale, cât şi în organele sexuale, prin dilatarea arterelor şi pomparea sângelui în acestea[1].
Problema este aceea că atât prolactina[2], cât şi prostaglandina E2[3] au un efect cancerigen, mai ales la nivelul celulelor mamare. Ceea ce înseamnă că, proporţional cu gradul în care sexualitatea este transformată într-un drog cotidian, nivelul celor doi hormoni creşte, deci creşte semnificativ riscul proliferării celulelor maligne. Astfel, o viaţă sexuală excesivă devine un important factor de risc în declanşarea cancerului de sân, dar şi a altor forme de cancer, care sunt asociate nivelelor ridicate ale celor doi hormoni.
Oxitocina – hormonul ataşamentului şi al altruismului
Dacă lipsa de înfrânare sexuală poate constitui un factor de risc pentru apariţia cancerului de sân, în schimb dăruirea de sine, ataşamentul şi dragostea constituie factori de atenuare şi contracarare a proceselor cancerigene. Aceasta pentru că tot ceea ce înseamnă dăruire către aproapele (îngrijirea maternală, dragostea filială sau conjugală) creşte foarte mult nivelele deoxitocină. Iar oxitocina, după cum dovedesc studiile recente, este un puternic anticancerigen[4], un adjutant fantastic pentru sănătatea omului. Interesant de observat este faptul că oxitocina creşte în organism nu atât când suntem iubiţi, cât atunci când noi înşine iubim şi ne dăruim. Aceasta ar putea fi o explicaţie a faptului extraordinar că, proporţional cu numărul de copii, creşte şi durata de viaţă a părinţilor – fenomen mult mai evident în cazul mamei.
Prin urmare, orice act de voluntariat sau de manifestare a compasiunii şi a dragostei faţă de ceilalţi este un factor semnificativ de atenuare a riscului apariţiei cancerului la sân. Aceasta mai cu seamă cu cât oxitocina se implică şi în scăderea nivelului de stres, crescând capacitatea omului de a suporta solicitări din cele mai diverse[5].
Din păcate, aceste rezultate de o importanţă excepţională pentru viaţa omului în societatea zilelor noastre nu sunt deloc mediatizate, aşa că oamenii caută binele şi fericirea acolo unde nu le pot găsi, pierzând în acelaşi timp şansa de a câştiga totul, prin cele mai simple lucruri: dragostea altruistă, compasiunea şi dăruirea cu generozitate.
Virgiliu Gheorghe
____________________
[1] Virgiliu Gheorghe, Pornografia, maladia secolului XXI (Prodromos, Bucureşti, 2011).
[2] „New Evidence Of Prolactin’s Possible Role In Breast Cancer Uncovered”, Thomas Jefferson University, 3 octombrie 2007 – ScienceDaily, University Of Pennsylvania Medical Center, 23 septembrie 1998. „A Role For Prolactin In Breast Cancer şi Prolactin blocks oncogene associated with poor prognosis in breast cancer”, în ScienceDaily din 4 februarie 2010, Thomas Jefferson University.
[3] J. Shao, S. B. Lee, H. Guo, B. M. Evers, H. Sheng, „Prostaglandin E2 Stimulates the Growth of Colon Cancer Cells via Induction of Amphiregulin”, Cancer Res September 1, 2003 63;5218. A. V Timoshenko, „Role of prostaglandin E2 receptors in migration of murine and human breastcancer cells”, Experimental Cell Research Volume 289, Issue 2, 1 October 2003, Pages 265–274.
[4] Mattie Topuri, „Individual differences in emotional expressivity predict oxytocin responses to cortisol administration: Relevance to breast cancer?”, Biological Psychology, Volume 75, Issue 2 , May 2007, Pages 119-123. P. Cassoni et al., „Oxytocin and Oxytocin Receptors in Cancer Cells and Proliferation”, Journal of Neuroendocrinology, Volume 16, Issue 4, pages 362–364, April 2004.
[5] Jean-Jacques Legros, „Oxytocin mediates the antidepressant effects of mating behavior in male mice”, Neuroscience Research, Volume 68, Issue 2, October 2010, Pages 151-153. K. Uvnas-Moberg, M. Petersson, „Oxytocin, a mediator of anti-stress, well-being, social interaction, growth and healing”, Psychosom Z Psychother Med. 2005; 51 (1) :57-80.
Material aparut in nr 42 al revistei Familia Ortodoxa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu