O plantă medicinală de sezon: sunătoarea

Din vremuri foarte îndepărtate, sunătoarea sau pojarniţa era folosită în medicina populară pentru tratarea bolilor nervoase, digestive, respiratorii, a stărilor de indispoziţie şi a rănilor.

Sunătoarea este o plantă erbacee, perenă care se găseşte în flora spontană de pe pajişti, fâneţe uscate, tufişuri, mărăcinişuri, liziere, locuri necultivate şi calcaroase, marginea drumurilor şi marginea pădurilor, tăieturi de pădure, de la câmpie până la zona subalpină.

În scopuri medicinale se folosesc vârfurile îmbobocite şi înflorite şi partea nelignificată a lăstarilor, pe lungimea de 20-30 cm de la vârf. Florile sunt grupate în umbele, situate în vârful tulpinilor şi a ramurilor laterale. Au culoarea galben-aurie, iar la presare între degete sau prin fierbere lasă un suc roşu-sângeriu.

Recoltarea se face în lunile iunie-august, în zilele însorite şi la orele de amiază. Se usucă în strat subţire sau în mănunchiuri suspendate, în locuri umbrite deoarece se înroşesc la soare.

În bolile sistemului nervos, sunătoarea combate stările de depresie psihică, migrene, dureri de cap, nevroze, isterie, nevralgii faciale, somnambulism, anxietate, tulburări de vorbire, pierderea cunoştinţei, traumatisme craniene cu sechele.

În bolile aparatului digestiv, sunătoarea combate gastritele hiperacide, ulcerul gastric şi duodenal, infiltrarea grasă a ficatului, icter, ciroză, ascită, degenerarea celulei hepatice, hepatită cronică evolutivă, insuficienţă hepatică, dischinezie biliară, colite cronice, enterocolite, colecistopatie, diaree, dizenterie, crampe stomacale, lipsa poftei de mâncare, hemoroizi, viermi intestinali.

De asemenea, intervine cu succes în afecţiunile pulmonare, în boli renale, în afecţiuni cardiovasculare, în afecţiuni reumatismale, în afecţiuni bucale, în afecţiuni dermatologice.

Forme de utilizare :

- infuzie dintr-o lingură herba uscată şi mărunţită la 200 ml apă clocotită; se infuzează în vas acoperit timp de 10 minute, se strecoară şi se beau trei ceaiuri pe zi, prin înghiţituri rare, după fiecare masă, având efecte în colite cronice, enterocolite, boli de ficat şi vezică biliară, diaree.

- tinctura de sunătoare se prepară din doi pumni de herba uscată la un litru alcool 400; se lasă la macerat 2-3 săptămâni într-o sticlă ţinută la cald, după care se strecoară şi se păstrează la rece, în sticle bine închise. Se consumă câte 10-15 picături, de 3-4 ori pe zi, având acţiune de tip vitaminic P asupra permeabilităţii vaselor sangvine. Într-o cură de minimum 21 de zile acţionează asupra afecţiunilor nervoase, mai ales în nevroze, nevrite, depresie psihică, astenie, isterie,  debilitate nervoasă, insomnie, somn agitat, mers în somn (somnambulism), tulburări de vorbire;

- siropul de sunătoare se prepară din 250 ml infuzie concentrată pusă într-un sirop din 300 g zahăr şi 200 ml apă. Se ia câte o lingură la intervale de o oră, cu efecte în reglarea secreţiei bilei.

- pulbere din herba uscată şi măcinată (10 g) se amestecă cu 20 g miere de albine şi se ia, dimineaţa şi seara, câte o jumătate de linguriţă, având efecte în stimularea secreţiilor biliare, boli de ficat şi colite cronice.

Sursa: www.doxologia.ro