sâmbătă, 23 august 2014

Cura alimentară exagerată slăbeşte şi sufletul, nu doar trupul

Părinte, din cauza obsesiei de a arăta bine, tot mai multe adolescente şi femei tinere se confruntă cu boli aşa-zise moderne, precum anorexia şi bulimia, care sunt deosebit de periculoase pentru sănătate. Ce ne puteţi spune despre aceste boli, cât de dăunătoare pot fi ele pentru sufletul nostru?

În zilele noastre, societatea pune tot mai mult accent pe felul în care arătăm, iar noi, din dorinţa de a fi în pas cu moda sau de a arăta asemenea personajelor din reviste, ajungem nu numai să ne desfigurăm, ci chiar să ne automutilăm. Vrem să rămânem tineri, fără riduri, fără kilograme în plus sau alte schimbări care intervin odată cu înaintarea în vârstă. Femeile au impresia că nu sunt atrăgătoare decât dacă sunt foarte slabe, iar bărbaţii sunt fascinaţi de creşterea masei musculare, ci nu de menţinerea sănătăţii. 

Iată cât de atraşi suntem de aspectul exterior. Îngrijirea trupească nu este un păcat, ci dimpotrivă, o necesitate, însă când grija faţă de felul cum arătăm devine o obsesie, se poate vorbi şi de o alterare a fiinţei spirituale. Cel mai grav pentru om este atunci când pierde din vedere scopul pentru care Dumnezeu l-a creat: dobândirea mântuirii, adunarea de comori în ceruri, în nici un caz câştigarea lumii acesteia şi strângerea de comori pe pământ.

Din ce în ce mai multe femei, mai ales fete adolescente (unele dintre ele biete copile) ajung să-şi automutileze corpul prin înfometare, temându-se de îngrăşare. În acest fel apare boala numită anorexie. Mănâncă din ce în ce mai puţin, încercând să-şi limiteze greutatea copului prin înfometare voită. Aceasta nu mai este o cură de slăbire, ci o adevărată boală care pune stăpânire atât pe corp, cât şi pe psihic. Aceste persoane care suferă de anorexie nu-şi sluţesc doar trupul, ci îşi urâţesc şi sufletul.

Femeile care ajung într-o astfel de fază îşi pierd respectul şi încrederea în sine. În ceea ce priveşte bulimia, putem afirma că această dereglare alimentară se datorează, în mare parte, stresului cotidian şi complexelor contemporane: teama de a creşte în greutate, dorinţa de a arăta "bine şi provocator", insatisfacţia faţă de propriul trup, cure de slăbire sau alimentaţie anormală. Bulimia este o dereglare alimentară cronică, cu accese de foame, în timpul cărora bolnavii mănâncă pe ascuns cantităţi uriaşe de hrană, într-un timp scurt. Apoi, ei îşi provoacă singuri vărsături. În felul acesta se pierde respectul faţă de sine, autocontrolul şi echilibrul psihic, ajungându-se la depresii şi stări de angoasă sau agitaţie. Astfel, problemele spirituale nu vor întârzia să apară, ci vor interveni odată cu contractarea acestei boli. "Plata păcatului este moartea" (Romani 6, 23), iar suferinţa trupească vine ca urmare a greşelilor spirituale.

Pe lângă tratamentul medicamentos, ce alte alternative avem pentru a învinge boala?

Biserica ne învaţă că, în anumite perioade din timpul anului şi chiar în timpul săptămânii, trebuie să ne abţinem de la anumite mâncăruri numite "de dulce" pentru a da posibilitate trupului şi minţii să se gândească mai mult la cele spirituale, dar şi pentru a face un exerciţiu de voinţă. Cel care este dominat de patima mâncării şi nu se poate abţine de la o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă va avea de suferit nu numai fizic, ci şi psihic şi, implicit, duhovniceşte; de aceea, cu ajutorul duhovnicului şi al medicilor astfel de patimi se pot vindeca. În cazul acestor boli, pe lângă tratamentul medicamentos, vindecarea depinde mai ales de voinţă, de modul creştinesc de a privi viaţa, de descoperirea frumuseţii interioare şi de preţuirea sănătăţii fizice şi spirituale, deopotrivă. Când greşelile sunt îndepărtate, iar sufletul este îngrijit, trupul se va însănătoşi.
În viaţă, nu aspectul fizic trebuie să primeze. Ar trebui să respectăm mai mult viaţa şi să o trăim în duhul Evangheliei Mântuitorului Hristos. Şi... să nu uităm: trupul este muritor, însă sufletul este veşnic!

Sursa: http://ziarullumina.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

5 tipuri de tuse (1) Aghiasma (apa sfintita) (1) alcoolul (2) alimentatia (10) Alimentația la Sfinții Părinți (1) alimente de primavara (1) Anafura (paine sfintita) (1) antibiotic natural (1) antioxidanti (2) antiseptic (2) anxietatea şi depresia (6) apa (1) Arhim. Ioachim Parvulescu (1) arsuri stomacale (1) artrita (1) astenie (1) atibiotic natural (1) beneficii (19) boabe goji (1) boala invidiei (2) Boli pulmonare (3) cancer de colon (1) candela (1) canonul bolnavului (1) catina (1) Ceaiuri din plante medicinale (15) chimen negru (1) ciuboțica cucului (1) ciuperci medicinale (1) Comprese cu sare (1) computerul (1) condiment natural (1) condimente populare (1) constipatia (1) consumul de alcool (1) crampe stomacale (1) Crăciun (1) credinta (24) Credinta si medicina (25) Credinţa şi medicina (16) creier (2) crestin (3) cruci (1) Cuviosul Stareţ Antonie de la Optina (1) decoct din scoarta de mesteacan (1) dependenta de alcool (1) Despre alimentaţia corectă (27) Despre boală (50) despre boli (49) despre copii (3) despre credinta (28) despre fumatori (2) despre gravide (2) Despre îngrijirea trupului (14) Despre întărirea imunității (5) Despre tratamentul anghinei (2) despre tratamentul bolilor pulmonare (1) diabetic (4) digestie (1) durere (1) durere de dinti (1) efecte (1) eliminarea toxinelor (2) episoade tuse (1) eucalipt (1) ficat (1) Floarea Damaschin (3) Fruct (6) fumatori (1) fumatul (1) glicogenul (1) grasimi (1) hidrati de carboni (1) icoana (1) Icoane (1) igiena îmbrăcămintei (1) infuzie (6) infuzie din scoarta de copac (1) Ingrijirea dintilor (1) Ingrijirea memoriei (6) Intarirea imunitatii (2) Intarirea imunitatii organismului (8) împărtășania (1) înfrânarea (1) lamai (1) legume (3) leurda (1) Lista de E-uri (1) lucerna (1) lupta cu stresul (5) macerat din coaja de mesteacan (1) macrisul (1) Maica Domnului (4) masa de sarbatoare (1) matasea de porumb (2) medicament (2) medicament naturist (5) medicamente duhovnicesti (3) medicina isihasta (2) miere (1) minte (1) Nuca (1) nutritionisti (1) ochii (1) organismului (2) Oxigenul (1) Papadia (1) parintele Ghelasie Gheorghe (1) Parintele Iustin Popovici (1) parintele Porfirie (1) patison (1) părintele Ioanichie Bălan (1) Părintele Iustin Popovici (1) perele (1) Perioada Triodului (1) Plante Biblice (14) Plante medicinale (168) podbal (1) post (7) prevenirea cancerului (5) prevenirea imbatranirii creierului (1) Produse de post (9) proprietati (19) proteine (1) răguşeală şi tuse (1) recomandare (14) recomandari naturale (24) Recomandări pentru perioada caniculară (9) remedii anticancerigene (7) remedii naturale (17) Remediu impotriva difteriei si a tuturor tipurilor de anghine (1) Revigorare a organismului (20) Ridichea neagră (1) rinichi (1) Riscurile de cancer (7) rostopasca (1) Roua Sfântului Gheorghe (1) rugaciune (14) Rugăciuni ortodoxe de masă (1) Rugăciunile bolnavului (30) Salcie cu mâtișori (1) salvia (1) sanatate (67) sanatate copii (2) saruri minerale (1) sâmburii de caise (1) Scoarta de copac (1) scorțișoara (1) seminte de mac (1) Sf. Ioan Rusul (1) Sfantul Tihon din Zadonsk (1) Sfaturi duhovnicesti (49) Sfaturi naturiste (9) Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghi­na (1) Sfântul Ioan din Kronstadt (1) Sfântul Ioan Gură de Aur (1) Sfântul Nicolae Velimirovici (1) Sfântul Serafim de Sarov (1) Sfântul Vasile cel Mare (1) silvoterapia (1) sistem nervos (1) sistemul imunitar (1) somnul (1) Spanacul (1) spovedania (1) Stabilizarea nivelului glucozei din sânge (1) stari de slabiciune (1) stevia (1) stomac (1) Studiu alimentar (9) stup (1) Sucuri de plante (2) Sucuri din fructe (8) Sucuri din legume (9) Taina Sfântului Maslu - terapie pentru suflet (4) tipuri tuse (1) traista ciobanului (1) Tratament cancer de piele (6) Tratament cancer intestine (6) Tratament cancer oase (5) Tratament cancer pancreas (1) Tratament cancer pulmonar (2) Tratament cancer rinichi (3) Tratament cancerul ficatului (4) Tratament cancerul plămânului (3) Tratament cancerul sanilor (2) Tratament cancerul tiroidei (2) Tratament dureri ulceroase (2) Tratament faringită (1) Tratament gripa (4) Tratament insomnie (3) tratament pentru rinichi (1) tratament tuse (5) Tratament ulcerul gastric si duodenal (2) tratamentul bolilor de ficat (2) tratamentul astmei bronhiale (3) Tratarea colicilor renale si a nefritelor (1) Tratarea a orice tip de cancer (2) tratarea anemiei (4) tratarea asteniei de primavara (1) tratarea bolilor hepatice (1) tratarea bronşitei (2) tratarea cancerului (2) tratarea cancerului mamar (1) Tratarea cistitei (2) Tratarea diverselor boli cu ajutorul sarii (1) Tratarea durerilor de gât (4) tratarea gutei (1) tratarea hepatitei (1) Tratarea infectiilor rinichilor si cailor urinare (1) Tratarea pietrelor la fiere (1) tratarea pietrelor la rinichi (2) Tratarea racelii (9) tratarea reumatismului (1) tratarea tuberculozei (1) tratatmentul tusei (1) troițe (1) Tulburările nervoase (2) tuse (2) tuse convulsivă (1) tuse copii (1) tuse la copii (1) tuse seaca (1) tuse uscata (1) tusea (1) uleiul de mac (1) Uleiul sfințit (1) urzica (1) usturoi (1) vaccinuri antigripale (1) Vaccinuri naturale (1) vindecare (4) Vindecarea prin gandire (3) vitamine (16)